Costel Alexe propune eficientizarea CJ Iași care „trebuie să devină un angajator credibil și competitiv, după modelul companiilor private”

0
851

Anul 2021 va aduce schimbări semnificative în cadrul organizării CJ Iași și a instituțiilor din subordine. Astfel că Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a menționat că protejarea locurilor de muncă este importantă, dar odată cu acestea trebuie protejată și meritocrația și competența.

„Cuvântul de bază pentru activitatea Consiliului Județean Iași și a instituțiilor din subordine va fi EFICIENTIZAREA. Din această perspectivă, anul 2021 va arăta complet diferit de 2020.

Trebuie să regândim organigrama pentru a face transferul resurselor căte investiții și dezvoltare. Directorii instituțiilor vor avea responsabilitatea de a-și construi organigrama astfel încât să se asigure de distribuirea eficientă a resurselor umane pentru a genera productivitate și nu cheltuieli.

E o măsură pe care trebuie să o luăm în primul rând pentru a deveni un model instituțional de randament maxim, dar și pentru a recredibiliza rolul instituției în comunitate. Consiliul Județean Iași, cu toate instituțiile din subordine, trebuie să fie un angajator credibil și competitiv, după modelul companiilor private, nicidecum un protector al celor care cred că pot încasa un salariu de la stat fără muncă și implicare.

Începem reconstrucția județului cu o nouă abordare: valorificarea banului public pentru investiții” – a declarat Costel Alexe.

Odată cu acest anunț, Costel Alexe devine al treilea președinte de CJ care propune eficientizarea organizării instituției după modelul de administrație liberală promovat de Ilie Bolojan.

Amintim că Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Romeo Dunca (PNL) a fost al doilea nou șef de CJ, după Ilie Bolojan (Bihor, PNL) care a anunțat restructurări ale unor instituții în care în ultimii ani s-au făcut angajări pe bandă rulantă.