ANALIZĂ Recorder – ascensiunea AUR. „Ca pe timpul lui Ceaușescu: din mulgătoare – deputat”

0
857

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a obținut, la alegerile din 6 decembrie, peste 500.000 de voturi (9%). Un partid înființat de numai un an, cu puține filiale în teritoriu și cu logistică aproape inexistentă a ajuns peste noapte a patra forță politică din Parlamentul României. Cei de la Recorder au încercat să înțeleagă cum a fost posibil.

Contul de Facebook al lui George Simion, liderul AUR, a fost principala locomotivă electorală a partidului și a avut cifre uriașe în comparație cu liderii celorlalte formațiuni politice. Secretul nu ține de bani sau de vreo conspirație susținută de forțe oculte. Datele puse la dispoziție de Facebook arată că pe contul lui George Simion s-au folosit, în ultimele trei luni, doar 4.000 de lei pentru promovarea postărilor, deci creșterea de pe contul său a fost organică. Prin comparație, Marcel Ciolacu a investit 161.000 de lei, iar Gabriela Firea 95.000 de lei în ultimele 90 de zile.

Explicația impactului uriaș generat de postările lui George Simion în ultimele zece luni stă, mai degrabă, în conținutul acestora și în starea de spirit pe care pandemia a generat-o în rândul unei mari categorii din populația României. Pe pagina sa de Facebook, Simion a apăsat până la sânge pe cele mai dureroase teme din ultimii 30 de ani: tăierile ilegale de pădure, politizarea instituțiilor publice, corupția clasei politice. Peste ele, a adăugat problemele aduse de pandemie, cum ar fi închiderea restaurantelor și închiderea piețelor.

România rurală în care până și cel mai amărât bordei avea pe acoperiș o antenă de satelit s-a transformat pe nesimțite într-o țară cu foarte puține case în care nu se găsește un smartphone. AUR a știut să profite de această realitate și a mizat pe mesaje adaptate mai mult la ce vor oamenii să audă decât la o ideologie coerentă a partidului. Așa a ajuns ca, dincolo de un nucleu de simpatizanți care l-au votat pentru mesaje radicale, să cucerească o categorie mai largă de electorat atras strict de mesaje populiste.

AUR se prezintă ca un partid anti-sistem, dar are membri care au trecut prin toate partidele: de la generalul Mircea Chelaru (PUNR, PRM, PC) până la Francisc Tobă (PSD) și Antonio Andrusceac (USR).

AUR s-a declarat împotriva nepotismului din politică, dar are pe liste membri ai aceleiași familii.

AUR refuză eticheta de partid extremist, dar are printre lideri simpatizanți ai Mișcării Legionare.

Toate aceste contradicții ar putea fi explicate printr-o singură definiție: AUR este rezultatul ambiției unui singur om de a ajunge cu orice preț să conteze în politica românească. În virtutea acestei ambiții, George Simion a renunțat la orice filtru și a îmbrățișat orice om și orice idee care îl ajutau să-și atingă scopul.

Sub umbrela AUR s-au adunat: generali în rezervă, dacopați, persoane cu simpatii legionare, oameni acuzați de crime la Revoluție, activiști anti-mască, persoane anchetate pentru organizare de grup infracțional.

Unii au fost chemați în partid pentru capacitatea lor de a atrage voturi, alții pur și simplu pentru a umple locurile de pe liste. Desemnarea candidaților pentru alegerile parlamentare este o poveste incredibilă și foarte importantă pentru înțelegerea acestui fenomen.

În septembrie 2020, când au avut loc alegeri locale, AUR avea zece luni de existență și un număr redus de membri. George Simion se concentrase să-și crească popularitatea pe Facebook și ignorase nevoia unor filiale în teritoriu. Așa că partidul n-a reușit să înscrie candidați decât într-un număr mic de localități (aproximativ 5%, conform lui George Simion). În cea mai mare parte din țară, chiar dacă ar fi vrut să voteze cu AUR, oamenii pur și simplu n-ar fi găsit partidul pe buletinele de vot pentru că nu avea candidați la ei în localitate. Scorul general a fost sub 1% și multă lume a tras concluzia că AUR e un partid care poate fi ignorat. Rămâne totuși de notat că, acolo unde a candidat, AUR nu s-a făcut de râs. A reușit să câștige trei posturi de primar și aproape 100 de posturi de consilier local.

Era sfârșitul lui septembrie și mai erau două luni până la parlamentare. Ca să intre în cursă cu liste complete, AUR avea de această dată nevoie de minimum zece candidați în fiecare județ al țării (listă completă înseamnă numărul de locuri alocate în Parlament județului respectiv plus doi candidați peste acest număr).

Cei de la Recorder au sunat mai mulți reprezentanți AUR din diferite județe ale țării și din Diaspora și toți ne-au spus același lucru: aproape nimeni nu voia să candideze pe listele AUR.

”Ca pe timpul lui Ceaușescu: din mulgătoare – deputat”

Ion Filimon este liderul AUR Vaslui, dar în restul timpului coordonează o afacere în București. E basarabean, are cetățenie română din 2002 și spune că îl urmărește pe George Simion din 2016. În toamnă s-a hotărât să intre în AUR, motivat de „toate porcăriile care se întâmplă cu pandemia”. Când s-a înscris, a aflat că sunt județe în care nu are cine să organizeze o filială și a hotărât că poate să-și rupă două-trei zile pe săptămână pentru a merge într-un județ din Moldova. „Mie mi-a căzut Vasluiul, ca la o tragere la sorți”.

La Vaslui, Filimon a încercat mai întâi să caute candidați din mediul de afaceri, capabili să se susțină financiar în campania electorală. „Mă duceam la ei și le ziceam: «Bună ziua! Uite, sunt de la AUR. Am nevoie să completez dosare pentru depunerea la lista de deputați și senatori. Dacă sunteți dispus…». Toți m-au refuzat, nici nu voiau să discute. La un moment dat m-a sunat o doamnă din Hoceni, o comună pe lângă Huși, care mi-a zis că a aflat de AUR de pe internet și că ne susține. Am mers la ea, femeie muncitoare, are animale în curte. O cheamă Mihaela Becciu, am trecut-o a patra pe listă la Camera Deputaților. Să le arăt la oamenii ăștia de afaceri că putem face ca pe timpul lui Ceaușescu: din mulgătoare – deputat. Primul care mă căuta, îl puneam pe listă! Așa ne-am completat candidații!”.

Ion Filimon admite că, în fața acestei dificultăți de a găsi oameni dispuși să candideze pentru Parlament, a trecut-o în capul listei pentru Camera Deputaților pe jurista de la propria firmă. AUR a obținut 12,6% în județul Vaslui, iar Raisa Enachi, jurista sa, va fi deputat în Parlamentul României.

Amănunte pot fi consultate în analiza recorder.ro.