Scenariu optimist. Gheorghiță: Vaccinul anti-COVID ar putea ajunge în România în decembrie. Unde va fi stocat

0
679

Primele doze de vaccin anti-COVID-19 ar putea ajunge în România încă de la finalul lunii decembrie, a spus medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare. El a explicat la Digi24 unde vor fi stocate vaccinurile, mai ales cele care au nevoie de condiții speciale, și cum se face vaccinarea efectivă.

„În cel mai fericit caz, ne așteptăm ca după jumătatea a doua a lunii decembrie, spre sfârșitul lunii, să vină primele doze de vaccinuri cel puțin de la o companie producătoare. În scenariul pesimist, probabil că vom vorbi de ianuarie, februarie”, a spus Gheorghiță.

El a adăugat că este vorba despre cel puțin 2,4 milioane de doze de vaccin și tot atâtea de la Pfizer, suficiente pentru a vaccina personalul medical și pentru a începe vaccinarea și la categoriile vulnerabile și angajații din domeniile esențiale.

Vaccinul se face în două doze, la interval de câteva săptămâni.

Gheorghiță a spus că deja România a pregătit deja necesarul pentru transportul și stocarea vaccinului, care necesită condiții speciale.

„În momentul de față avem tot ce ne trebuie. Principalul centru de stocare în România va fi Institutul Cantacuzino. Vor exista încă 6 centre regionale, în 6 spitale militare care vor fi prevăzute – și există aparatura de care vă spun – cu aceste congelatoare de minus 80 de grade care au capacitate de stocare a unui număr mare de doze. Toate acestea există, ele mai trebuie doar să fie distribuite la centrele regionale. Producătorul acestui vaccin asigură distribuția până la nivelul acestor centre regionale”, a spus Gheorghiță.

Pentru celelalte vaccinuri, care nu necesită astfel de congelatoare speciale, producătorul asigură transportul până la un depozit central.

Gheorghiță a mai spus că vaccinarea se va face pe baza unor programări dat fiind că vaccinurile rezistă doar 4-5 zile după ce sunt scoase din congelatoarele speciale, astfel încât să fie irosite cât ma puține doze. Va exista o evidență centralizată a programărilor.

Centrele de vaccinare for fi organizate la nivelul spitalelor, pentru personalul medical, și vor fi înființate centre de vaccinare fixe și mobile, pentru a ajunge și în zonele rurale și la persoanele cu dizabilități, a spus Gheorghiță.

În ceea ce privește personalul implicat în campania de vaccinare, medicul spune că va exista personal de triaj, personal medical care va face vaccinul și persoane care vor face înregistrările în sistem. Va exista de asemenea personal care să asigure protecția echipelor de vaccinare. Este vorba, spune Gheorghiță, despre angajați ai Ministerului Sănătății, Ministerului Apărării și Ministerului de Interne.

El a mai spus că va exista și o campanie de informare privind vaccinul.

„Va exista o platformă în care fiecare persoană poate să găsească cele mai importante informaţii despre vaccinare şi despre tipurile de vaccinuri. De asemenea, pe lângă această platformă vor exista o serie de comunicatori, care sunt experţi în domeniul medical, asociaţii profesionale, inclusiv asociaţii de pacienţi, la care vor adera şi experţi din alte domenii şi lideri de opinie din alte domenii – mediul cultural, artistic, atâta timp cât doresc să facă parte din această activitate de informare”, a spus el.