Eugen Tomac: “Lansăm invitaţia de a crea un pol politic anti PSD”

0
905

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj, că partidele din opoziţie ar trebui să facă un pol anti PSD, referindu-se la formaţiunea pe care o conduce, la PNL şi la USR.
“Modul cum conduce azi PSD ţara ne obligă ca partid de opoziţie să privim cu luciditate spre perspectivele pe care le are ţara şi cred că şi la Cluj, dar şi în toată ţara va trebui să participăm activ la încercarea cel puţin – asta este invitaţia noastră- de a crea un pol politic anti PSD la nivel naţional. Nu vedem altă soluţie, pentru că singura formulă prin care în mod real românii pot vedea o nouă alternativă este să se creeze acest pol politic anti PSD, cel puţin într-o primă etapă format din partidele parlamentare care sunt în opoziţie cu PSD”, a afirmat Eugen Tomac.