Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a început celebrarea ediției 2020 a Zilelor TUIASI cu o conferință-eveniment, parte din seria de Conferințe științifice „Moștenirea lui Asachi”. Acad. Bogdan Simionescu, fiul academicianului Cristofor Simionescu, care a fost rector pentru 23 de ani al universității și ctitor al Politehnicii moderne, a deschis o fereastră către viața intimă a omului Cristofor Simionescu. Acesta a prezentat zilele în care Cristofor Simionescu lupta pentru Iași și pentru Moldova, pentru profesorii și studenții ostracizați de regimul comunist, dar și riscurile la care s-a expus în urma acestei lupte.
Luni, 16 noiembrie 2020, de la ora 12.00, prof. univ. dr. ing. Daniel Condurache a deschis Conferința științifică aniversară „Moștenirea lui Asachi” explicând faptul că astfel de demersuri, de păstrare în memorie a celor mai mari personalități ale unei școli, ar trebui să fie literă de lege pentru fiecare instituție de învățământ superior din țară. Acesta a prezentat apoi o serie de filmări descoperite în arhivă, din urmă cu 50 de ani, ce-l prezentau pe acad. Cristofor Simionescu în Aula Magna „Carmen Sylva” a TUIASI, pe care le-a împărtășit celor aproape 150 de participanți la evenimentul online.
În imaginile prezentate, acad. Cristofor Simionescu vorbea despre faptul că pentru formarea unui intelectual este nevoie de muncă și spirit, dar recunoștea faptul că nu s-ar fi așteptat ca această muncă să se întindă pe toată durata unei vieți.
„Munca aceasta se întinde pe o viață, durata este egală cu cea a vieții omului și intensitatea sa nu slăbește. Am os de dascăl în mine, bunicul a fost învățător, tatăl și mama la fel, dacă se adună anii în slujba școlii se depășește un centenar și aproape un sfert. Vibrează în mine această afecțiune pentru școală, acumulată în decenii” a spus în înregistrarea prezentată acad. Cristofor Simionescu
Prof. univ. dr. ing. Daniel Condurache a trecut apoi și la prezentarea fiului academicianului, acad. Bogdan Simionescu, care i-a călcat pe urme și a avut un traseu academic și de cercetare demn de numele tatălui său. Prof. Condurache a vorbit însă și despre felul în care se prezintă acad. Bogdan Simionescu, descriindu-l ca fiind o persoană cu o căldură umană extraordinară, care are o înțelegere superioară a lucrurilor din jur.
„Are ceea ce lipsește multor intelectuali români – o dorință de a se implica în treburile cetății și de a înțelege lucrurile așa cum sunt, în realitatea lor crudă, și de a face ceva pentru a fi îndreptate acolo unde sunt strâmbe” a precizat prof. univ. dr. ing. Daniel Condurache
„Un profesor care știa să își scoată studenții din ritm, din monotonie”
Rectorul TUIASI, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, s-a declarat impresionat de numărul mare de participanți la eveniment și emoționat de filmul în care a vorbit acad. Cristofor Simionescu, fiindcă acesta i-a fost profesor în primii ani de studenție, la Institutul Politehnic. Rectorul și-l amintește pe acad. Cristofor Simionescu din studenție, ca fiind un profesor care te făcea să te îndrăgostești de materia pe care o preda – chimie organică. Își amintește un profesor care știa să își scoată studenții din ritm, din monotonie, să îi facă mult mai dinamici și implicați.
„Filmele văzute m-au emoționat profund. Am avut bucuria și onoarea să fiu studentul domnului profesor Cristofor Simionescu și exact așa cum apărea în imagini era și la curs. Nu pot să spun că mi-a plăcut cursul de chimie organică pentru că știința respectivă este frumoasă în sine, ci pentru că l-a predat dumnealui și nu pentru că făcea formulele mai frumoase, ci pentru că insera în prezentările sale tot felul de povestiri cu povețe” a spus prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval
Rectorul a amintit faptul că, de la începutul mandatului său, a considerat că este o misiune de onoare, obligatorie, să readucă în percepția comunității academice a Politehnice ieșene personalitatea academică a acad. Cristofor Simionescu, una pe care o descrie ca fiind „umbrită după 1990 de tot felul de speculații, cu care nu a avut niciun fel de tangență”.
„Sunt foarte bucuros că am reușit, în primul mandat, să adaug numele lui la facultatea la care a ținut cel mai mult (n.r. care astăzi se numește Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului «Cristofor Simionescu»), am reușit ca strada care delimitează campusul academic să îi poarte numele și am reușit să refac, în cifre, tot ce a clădit și a creat dumnealui în universitatea noastră” a completat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval
În prezentarea sa, acad. Bogdan Simionescu a spus, încă de la debutul discursului, că cel mai greu îi va fi să se lase cât mai puțin copleșit de emoții și să încerce să vorbească cu cât de multă obiectivitate poate despre personalitatea tatălui său, care „a marcat câteva decenii bune din secolul trecut pentru Iași, pentru Moldova și pentru țară”.
În timpul conferinței i-a creionat într-un portret deosebit de amplu imaginea tatălui său. Astfel, acad. Cristofor Simionescu a fost un om cu o inteligență ascuțită, care a trăit întotdeauna modest, care a fost curajos și care s-a temut de multe ori pentru asta, știind că faptele sale ar putea avea consecințe asupra sa și a familiei. Acad. Bogdan Simionescu l-a descris ca fiind o persoană onestă, cu dragoste și respect față de oameni, indiferent de statutul lor. A dat și un exemplu relevant: cunoștea portarii universității pe numele mic și vorbea cu ei, când se întâlnea, despre familiile lor, despre cum merg culturile sezonului.
„A avut putere mare de muncă, a muncit și 12-13 ore pe zi. A fost perseverent, capacitatea sa de comunicare putea însufleți oamenii, să îi bucure, să îi atragă, să îi pună pe un drum în viață. O astfel de putere de convingere avea! A fost un om cu dragoste pentru natură, cu demnitate, a vrut mereu să fie un om demn, un spirit vizionar cu un simț mare al umorului, voință și capacitate organizatorică ieșită din comun” a punctat acad. Bogdan Simionescu
La 35 de ani a devenit cel mai tânăr membru din istoria Academiei Române
Numindu-l om înaintea epocii sale, cu spirit mare și vizionar, acad. Bogdan Simionescu a încercat să explice faptul că tatăl său a avut foarte multe realizări și multe dintre acestea le-a gândit bine și le-a dus la bun sfârșit, reușind să rămână un om integru și cu un simț al onoarei foarte dezvoltat. Pasiunea sa, explică academicianul, a fost mereu dată mai departe discipolilor.
Spre exemplu, în prima duminică din urma vizitelor de două-trei zile pe care acad. Cristofor Simionescu le făcea în străinătate se strângeau toți colaboratorii săi la catedră, la ora 10.00, iar acesta le descria la tablă tot ce a văzut, le spunea ce învățase și ce discutase acolo și stabileau direcții de cercetare și de aprofundare a cunoștințelor cu o agendă de câțiva ani. În anii de după război, acad. Cristofor Simionescu a fost însărcinat să răspundă de învățământul tehnic superior, reușind astfel o reformă fundamentală a acestuia în ani cu resurse minimale: după Al Doilea Război Mondial nu se mai găseau profesori, săli de curs sau laboratoare.
Probabil una dintre cele mai calde amintiri pentru cei care l-au cunoscut la Iași se leagă de jumătatea de secol în care a condus două dintre cele mai importante instituții științifice din România: între 1951 și 1976 a fost pentru doi ani prorector și apoi rector al Institutul Politehnic, iar între 1970 și 2000 a fost director al Institutului de Chimie Macromoleculară, dându-i acestuia numele pe care-l poartă și astăzi, al savantului „Petru Poni”. La 35 de ani a devenit membru corespondent în Academia Română – cel mai tânăr membru al celui mai înalt for academic din țară – iar din 1963 a devenit membru titular, fiind pentru 35 de ani, fără întrerupere, în prezidiul Academiei.
„A profitat de pozițiile pe care le avea ca să deschidă învățământul superior din Iași, din Moldova și din toată țara spre exterior. Îmi aduc aminte, când eram studenți ne vedea lucrând în laborator, pe noi și pe asistenți, și ne întreba ce ați mai făcut, unde publici lucrarea aia? Ne împingea mereu să publicăm în exterior fiindcă așa ne cunoaște lumea. «Fii foarte bun comparându-te cu școlile mari din Europa. Dacă tu ești foarte bun între Iași și Podu Iloaiei la ce te ajută?»”, a declarat acad. Bogdan Simionescu
Considerat printre cei mai buni chimiști din lume de Societatea de Chimie Americană
Unul dintre evenimentele cele mai cunoscute din istoria acad. Cristofor Simionescu se leagă de anul 1976, când Societatea de Chimie Americană, celebrând faptul că se împlineau 200 de ani de la fondarea SUA, a oferit 20 de medalii de aur celor mai buni chimiști din întreaga lume pentru merite deosebite. Una dintre acele medalii era menită chiar acad. Cristofor Simionescu, doar că această distincție a stârnit furia regimului și i s-a interzis să meargă să o ridice. Astfel că, la o manifestare științifică organizată în următoarea perioadă la Iași, o delegație de 10 cercetători americani a venit aici, iar ambasadorul SUA în România i-a înmânat acestuia medalia.
„Ulterior, am fost îndepărtat treptat, din orice fel de demnități, până la interzicea plecărilor la congrese științifice în străinătate. Pe plan local, se cunoștea că «nu mă înghite tovarășa» și se proceda în consecință. Mai ales după alegerea mea ca membru al câtorva Academii străine, printre care cele din Ungaria și RDG, respectiv decernarea Medaliei de Aur a Societății Chimiștilor Americani… de către ambasadorul SUA, dezlănțuirile furibunde ale acesteia n-au mai cunoscut limite” a descris chiar acad. Cristofor Simionescu evenimentul, în volumul său de memorii, fragment prezentat în cadrul conferinței
Acesta a reușit mereu să testeze răbdarea regimului, refuzându-l cu trei ocazii pe Nicolae Ceaușescu: nu a vrut să fie ministrul Industriei Chimice, președinte al Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie (care a ajuns să fie condus de Elena Ceaușescu) și președinte al Academiei Române.
Dar cele mai mari reușite ale acad. Cristofor Simionescu au fost, de fapt, cele care ar putea fi considerate „cele mai mici”: de-a lungul anilor a reușit să primească la studii acei studenți care nu aveau „dosarele curate” în ochii Securității și să găsească locuri de muncă marilor oameni de știință ai Iașului și ai Moldovei, repudiați de regim.
„A ajutat foarte mulți studenți evrei, a vorbit la minister, la Securitate, le-a explicat ce e bine și ce nu e bine, până când a reușit să îi convingă să îi permită înmatricularea lor la Institutul Politehnic. A angajat oameni care nu aveau treabă cu Universitatea Tehnică, pe Petre Andrei l-a angajat, spre exemplu, ca jurist, și a fost o reacție extrem de violentă din partea Securității. A trebuie să le explice că nu va avea nicio legătură cu studenții, că nu va putea, vezi Doamne, «să îi îndoctrineze» și a reușit să îi convingă”, își amintește acad. Bogdan Simionescu
Dar aceste lucruri nu au fost lipsite de repercusiuni. Acad. Bogdan Simionescu își aduce aminte și acum de conversațiile purtate de părinții săi în care tatăl său se plângea că îi venea să se sinucidă după discuțiile infinite purtate cu Securitatea în urma unor decizii pe care le-a luat, într-un an stând aproape noapte de noapte până la 3 dimineață la Securitate și la partid fiindcă a avut probleme după ce a apărat oamenii din Iași.
„N-am poftit demnități, nu-mi priește climatul din Capitală, în afara Iașilor sunt un dezrădăcinat. Mi-au lipsit, dureros, familia și școala. Mi s-a părut că există o anumită aroganță a celor ce beau apă de la Dâmbovița, o prețiozitate – nu știu cât de justificată – care îndepărtează pe cei din provincie și-i fac să se simtă izolați” scria în memoriile sale acad. Cristofor Simionescu
Acesta nu a acceptat în activitatea sa să fie remunerat pentru posturile de conducere pe care le-a avut, nici ca director al Institutului de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” și nici ca vicepreședinte al Academiei Române. În memoriile sale rămân scrise multe adevăruri valabile și astăzi, precum cel că „miniștrii vin și pleacă, școala rămâne”.
Conferința aniversară din seria „Moștenirea lui Asachi” a deschis evenimentele ce aniversează „Zilele TUIASI”, care continuă până la finalul săptămânii, programul poate fi consultat AICI.
