Noul primar al comunei Mogoșești s-a apucat deja de treabă: “Facem pași mici dar siguri care duc la îndeplinirea unor obiective de maximă necesitate”

0
2950

Noul primar al comunei Mogoșești, Rodica Popa, și-a preluat atribuțiile și s-a apucat de lucru. Așteptările sunt mari de la noul edil, după o lungă perioadă de stagnare a fostei guvernări locale. Prioritățile sunt cele de infrastructură rutieră, utilitare, educaționale și sanitare.

“Un început de mandat în funcția de primar al comunei Mogoșești pornit cu pași mici dar siguri care a dus la îndeplinirea unor obiective de maximă necesitate. Facem referire la racordarea cu apă potabilă a două dintre școlile comunității noastre, respectiv Școala Tehnologică Mogoșești – centru și Școala Generală Mânjești, unde apa asigură acum necesarul pentru consumul și igiena tuturor elevilor. Apoi, am considerat că este important și benefic digitalizarea Instituției Primăriei creând astfel o conexiune rapidă și ușoară, atât între cetățenii și angajații primăriei cât și interinstituțional. Cred și știu că se pot realiza mult mai multe obiective, fața de care mogoștenii au fost și sunt privați”, a spus Rodica Popa, primarul comunei Mogoșești.