Șase comune din zona metropolitană a Iașului au depășit rata de infectare de 3%. Astfel, prefectul județului Iași a convocat o ședință operativă de urgență în această dimineață, urmând a fi impuse o serie de restricții în localitățile vizate. Situația ratei de infectare pe fiecare dintre aceste comune este următoarea: Holboca (3,64), Rediu (3,62), Valea Lupului (3,77), Miroslava (3,89), Ciurea (3,33), Popricani (3,03).
“În această dimineață, am convocat o ședință operativă la care au participat președintele Consiliului Județean Iași, inspectorul șef ISU, inspectorul șef IJJ, adjunctul IPJ, directorul DSP, precum și primarii din comunele în care este depășită rata de infectare de 3 la mia de locuitori: Holboca, Rediu, Valea Lupului, Miroslava, Ciurea, Popricani. În toate aceste comune, de la atingerea acelui nivel de infectare au fost luate măsurile stabilite prin legislația specifică, respectiv: trecerea unităților de învățământ pe scenariul roșu, suspendarea activității restaurantelor și cafenelelor, suspendarea activității operatorilor licențiați în domeniul jocurilor de noroc, interzicerea desfășurării de concerte. Totodată, aceste comune au fost cu prioritate în atenția organelor de control, care au efectuat verificări în echipe mixte în spații publice, la operatori economici, precum și pe mijloacele de transport în comun. De altfel, aceste controale vor fi intensificate în perioada următoare. Prin intermediul Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență, primarii vor analiza în perioada imediat următoare noi măsuri punctuale, ce pot fi luate la nivel local. În luna octombrie, la nivel județean, în contextul verificării respectării măsurilor de protecție sanitară, organele de control au aplicat un număr de 4.648 sancțiuni, respectiv o medie de 150 pe zi.”, a spus prefectul Marian Grigoraș.