Candidații PNL Iași pentru Parlamentul României și-au depus astăzi candidaturile

0
1290

Miercuri, 21 octombrie 2020, a avut loc depunerea candidaturilor Partidului Național Liberal – Organizația Județeană Iași pentru Senat și Camera Deputaților pentru alegerile parlamentare din data de 6 decembrie 2020.

Președintele ales al Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a precizat că în urma votului din 27 septembrie, ieșenii și-au manifestat încrederea că Partidul Național Liberal, prin reprezentanții săi, poate să aducă dezvoltare județului.

Costel Alexe le-a adresat mulțumiri tuturor ieșenilor care au ieșit la vot, subliniind că „cel mai important lucru într-o democrație este să votăm, să alegem oamenii care vor să ne reprezinte”. De asemenea, acesta a reiterat consistența parteneriatului cu Primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica, precizând că împreună vor face tot ce le stă în putință pentru a reduce decalajele dintre Estul și Vestul țării și pentru a implementa proiecte care să genereze dezvoltarea județului.

„Mă bucur foarte mult că astăzi am ocazia să fiu din nou în fața ieșenilor cu o echipă de oameni foarte bine pregătiți, determinați să ducă mesajul nostru, al ieșenilor, în Parlamentul României, Camera Deputaților și Senat, iar împreună cu administrațiile publice locale, împreună cu un guvern liberal, cu un Parlament cu o majoritate solidă, să dăm speranță și perspectivă acestei țări. Colegii din dreapta, din stânga și, evident, din jurul meu, sunt cei care vor transmite mesajul ieșenilor în cel mai important for al democrației din țara noastră și anume în Parlament” – a precizat Costel Alexe.

Depunerea candidaturilor PNL – Organizația Județeană Iași la Senat și Camera Deputaților pentru alegerile parlamentare din data de 6 decembrie 2020

Gepostet von PNL IASI am Mittwoch, 21. Oktober 2020

Laura-Iuliana Scântei, Liviu Brătescu, Andrei Cazacu, Alexandru Muraru, Sorin Năcuță, Alexandru Kocsis, Liviu Bulgaru, Lucian Rusu și Marius Minea sunt oamenii despre care Costel Alexe spune că vor reprezenta cu cinste ieșenii.

De asemenea, acesta a precizat că este important să valorificăm acest moment în care se poate forma o majoritate parlamentară în jurul Partidului Național Liberal, dat fiind faptul că Președinetele țării este liberal, Guvernul României este dat de PNL, iar în Iași există atât un Președinte de Consiliu Județean, dar și un Primar de Municipiu, ambii liberali, pentru că acest lucru generează „mai multă dezvoltare, mai multe fonduri europene, iar pentru toți locuitorii județului nostru va însemna bunăstare”.