Secretarul de Stat Liviu Brătescu, pe lista PNL Iași pentru Senat: Cercetător, istoric, fost director al Ateneului, implicat în viața culturală a Iașului

0
1363

Secretarul de Stat în Ministerul Culturii, istoricul Liviu Brătescu, se află pe poziția a doua pe lista PNL Iași pentru Senat. Prim-vicepreședintele PNL Iași a fost numit în funția de Secretar de Stat după o perioadă în care a fost cotat să ocupe chiar funcția de Ministru al Culturii. Până atunci, Liviu Brătescu a fost consilier județean PNL ales în 2016, deosebit de activ în plen și în viața politică a județului Iași.

Din postura de consilier județean, Liviu Brătescu a militat pentru o atenție deosebită în domeniul cultural, acesta ocupând, în trecut, postul de manager al Ateneului Iași. Ca și Secretar de Stat, Liviu Brătescu are o activitate intensă în domeniul consolidării și restaurării monumentelor istorice din România, cât mai ales cele din județul Iași.

Liviu Brătescu a absolvit Liceul Teoretic „Roman Vodă”, din Roman, secția istorie științe –sociale (1989-1993) iar apoi Facultatea de Istorie din cadrul Universității Al. I. Cuza, Iași (1993-1997). Între 1997-2002, își desfășoară activitatea ca profesor de istorie la câteva școli generale din Roman, perioadă în care obține gradul didactic definitiv în învățământ iar elevii săi obțin rezulate deosebite la olimpiade școlare și numeroase concursuri extrașcolare organizate de Muzeul de Istorie din Roman.

Absolvent al cursurilor de studii aprofundate cu tema „Românii în relații internaționale (1699-1989)“, la Facultatea de Istorie din cadrul Universității Al.I.Cuza, Iași, 1998, având ca temă de disertație „Proclamarea Regatului 1881. Reacții interne și externe“. Din anul 2002 devine asistent cercetător la Institutul de Istorie A.D.Xenopol din Iași, din cadrul Academiei Române. Începând cu anul amintit este pentru o perioadă de trei ani asistent asociat la Facultatea de Litere, secția Jurnalism, susținând seminariile cursului „Istoria Culturii”. Începând cu anul 2003 ocupă postul de cercetător științific la același institut „A.D.Xenopol”. După o cercetare care s-a desfășurat pe parcursul a șase ani( 2000-2006), în februarie 2007 a obținut titlul științific de doctor în istorie la Facultatea de Istorie din cadrul Universității „Al.I. Cuza” din Iași, speciliazarea Istorie modernă a românilor, cu teza „I.C.Brătianu și politica externă a României 1866-1888)”.