Marius Bodea, atac la adresa PSD pe seama lipsei autostrăzilor

0
1174

În contextul eşecului guvernării PSD-ADLE cu privire la construcţia autostrăzilor, deputatul PNL Iaşi, Marius Bodeasecretar al Comisiei de transporturi şi infrastructură din Camera Deputaţilor,  a arătat cu degetul atât către ministrul Transporturilor şi conducerea CNAIR.

„Fără doar și poate, este inacceptabil ce se întâmplă. Noi și în cadrul Comisiei de transporturi am avut nenumărate intervenții pe lângă actualul ministru și foștii miniștri, pentru a împinge lucrurile înainte, făcându-ne utili cu ceea ce poate să facă o comisie parlamentară în domeniul finalizării proiectelor mari de infrastructură rutieră. Ceea ce constat (și n-am crezut că pot s-o spun) este faptul că la PSD numirile astea semestriale de miniștri relevă de fapt din ce în ce mai puțină intuiție în a alege o persoană potrivită. Pentru că l-am avut pe domnul ministru Cuc la începutul mandatului PSD (în guvernul Sorin Grindeanu – n.r.). L-au schimbat că nu era bun; au pus o catastrofă de ministru adus de pe la Constanța (Felix Stroe, din cabinetul Mihai Tudose – n.r.), care se pricepea îndeobște la apă și canalizare, dar deloc la infrastructură rutieră. Iar acum au început anul 2018 cu un alt ministru (coleg cu noi în Comisia de transport), de la care aveam așteptări mai mari decât de la cei doi dinainte, dar care, din punctul meu de vedere, a eșuat complet.

Cumva, ceea ce se întâmplă astăzi (uite kilometrii / nu mai sunt kilometrii; că-s 29 km azi sau că nu mai sunt) este fix filosofia actualului ministru, prezentată și opiniei publice. Genul acesta de răspunsuri sfidătoare sunt tipice unui PSD-ist consacrat ca ideologie. Ei nu au nicio scuză!

Marea reformă a PSD în ceea ce privește administrarea infrastructurii rutiere în România a fost readucerea unui celebru incompetent – domnul Narcis Neaga – la conducerea CNAIR, printr-o manevră cunoscută: l-au pus la nou-înființatul CNIR, pentru ca dup-aia să-l detașeze la CNAIR. Și avem fix aceleași persoane care au blocat marile proiecte de infrastructură rutieră în trecut. Atunci ce te aștepți de la unul care e deja corigent sau chiar repetent în ceea ce privește marile proiecte ale României? Cum să te aștepți să înainteze cu aceleași persoane?

Ei au tot ce vor! Nu cred că a existat o asemenea guvernare, cu o majoritate clară. Fac cum vor bugetele, rectificările bugetare, numirile, demiterile șamd. Când ai totul la dispoziție, nu-ți mai trebuie decât competență și bună intenție. În rest, vedem ce se întâmplă”, a declarat Marius Bodea pentru PSnews.ro.