Administrațiile PSD, codașe la atragerea fondurilor europene. Patru ani de condamnare la subdezvoltare

0
913

În timp ce în Parlamentul European există persoane care se luptă pentru ca România să poată beneficia de cât mai multe surse de finanțare nerambursabilă, la nivelul județului Iași, nu au existat demnitari capabili să întocmească proiecte pentru accesarea acestora.

Aflat duminică la Iași, Sigfried Mureșan, europarlamentar PNL, vicepreședinte al PPE și Președintele Delegației Parlamentului European la Comitetul Parlamentar de asociere UE – Moldova, a precizat faptul că săptămâna aceasta a depus în Parlamentul European proiectul de lege prin care proiectele de infrastructură să fie eligibile pentru finanțarea din cadrul Fondului European de Redresare și Reziliență (cu o valoare de 750 de miliarde de euro), exact cum își dorește Guvernul României.

În același timp, în țară, la nivelul județului Iași, în lipsa unor oameni cu viziune, care să fie capabili să redacteze proiecte prin intermediul cărora să poată fi accesate linii de finanțare europeană, comunitățile ieșene au fost condamnate la subdezvoltare!

Acest lucru a fost punctat de către Costel Alexe în cadrul unei conferințe de presă desfășurată duminică la Primăria Municipiului Iași.

„Văzând câte oportunități pot veni dinspre Comisia Europeană spre România, îmi dau seama cât de mulți ani au pierdut comunitățile din județul nostru – Pașcani, Hârlău, Podu Iloaiei”

Acesta a precizat că toate cele trei orașe sunt noduri rutiere importante în economia Moldovei și a județului Iași și, din păcate, neputința în a accesa aceste resurse financiare europene, din cauza exclusiv a celor care conduc aceste comunități, „nu au făcut altceva decât să condamne aceste comunități la regres, motiv pentru care acestea s-au degradat vizibil în ultimii patru ani”

Este inadmisibil ca aceste comunități cu oportunități imense de dezvoltare să piardă competiția în materie de accesare de fonduri europene în comparație cu multe comune din România.

Costel Alexe, în calitate de candidat pentru președinția Consiliului Județean Iași, a precizat că misiunea sa este cu atât mai importantă cu cât ajutarea dezvoltării acestor comunități poate fi realizată doar prin intermediul unei strategii coerente a județului Iași în raport cu rolul pe care îl joacă pentru întreaga regiune a Moldovei.