Dumești: Pași pentru parc industrial, transport public modern și planuri pentru un parc tematic cu influențe istorice

0
2464

Primăria Dumești are în lucru mai multe proiecte ambițioase. Unul dintre ele este legat de un viitor parc industrial pe care primarul Mihai Cocoveică speră să îl realizeze cu sprijinul viitorului președinte al Consiliului Județean Iași, Costel Alexe.

“Comuna Dumesti dispune de un teren ce aparține domeniului public, situat la ieșirea spre drumul european, pe care ne dorim să îl întrebuințăm spre construirea unui parc industrial. În acest context, am adunat toate informațiile necesare și am contactat un proiectant. Avem un teren de 26 hectare pentru realizarea acestei investiții. În prezent suntem la stadiul de emitere a certificatului de urbanism. Avantajele unui parc industrial în comuna noastră ar fi foarte multe. Vorbim aici de crearea de locuri de muncă, atragerea investitorilor, putem deveni un pol economic important.“, a spus Mihai Cocoveică.

Un alt proiect dar de data aceasta cu încărcătură istorică și turistică este legat de realizarea unui parc tematic istoric. Edilul spune că există intenția din partea celor de la Getodava de a concesiona un teren și a dezvolta aici un parc unic în țară care să ne reamintească de istoria strămoșilor noștri.

Din păcate, în ciuda eforturilor administrației locale Dumești și a primarului Mihai Cocoveică, proiectul stagnează din cauza unor orgolii politice din cadrul Consiliului Local.

Un alt treilea proiect avut în vedere de administrația locală este legat de transportul public. Primăria are în vedere un plan de modernizare a transportului public de persoane.

Printr-un proiect privind modernizarea drumurilor comunale s-a realizat o investiție absolut necesară, deoarece s-a creat o legătură între Dumești și satul Hoisești, cu ieșire spre drumul european prin DC36A. Urmatorul pas este în curs de realizare, extinderea transportului public catre Hoișești pentru a asigura si acestor locuitori o legatura cu Iașiul. De perspectiva, Comuna Dumești va adera la Asociatia Metropolitana de Transport Public pentru a se asigura un transport într-adevăr de calitate.“, a mai adăugat Mihai Cocoveică.