800 de grame – atât a avut cel mai mic copil de la Maternitatea „Elena Doamna”

0
719

Doar 800 de grame a avut cel mai mic copil adus pe lume la Spitalul Clinic de Obstetrică- Ginecologie ”Elena Doamna” Iași în anul 2021. Potrivit informațiilor publicate de Consiliul Județean Iași, băiețelul provine dintr-o sarcină gemelară, sora sa având la naștere 1650 de grame.


Copiii au fost aduși pe lume la 31 de săptămâni de sarcină, iar cazul celor doi frați a fost cu atât mai special cu cât mama pruncilor fusese diagnosticată cu Covid 19, astfel încât cu toții au necesitat o atenție deosebită din partea personalului medical.


După naștere, conform protocolului în vigoare, prematurul, ceva mai mare decât o palmă, a fost transferat în siguranță, pentru supraveghere și terapie, la Maternitatea ”Cuza Vodă” din Iași.


Cel mai voinic bebeluș care a venit pe lume la ”Elena Doamna a avut, în schimb, 5150 de grame, tot de sex masculin, mama sa, în vârstă de 30 de ani, fiind la cea de-a patra naștere.


Conform statisticilor, 2021 a fost un an an rodnic pentru Maternitatea „Elena Doamna” din Iași, numărul nașterilor fiind în creștere cu șapte la sută față de anul anterior.