660.000 de elevi vor beneficia de burse în anul 2022, anunță ministrul Educației – cele șase categorii de beneficiari

0
926

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că în anul 2022 vor beneficia de burse 660.000 de elevi, iar aceste burse vor fi împărţite în şase categorii – de performanţă, de merit, de studiu, socială, profesională şi „Bani de liceu”.

„În 2022 am diferenţiat bursele pe categorii, sunt şase categorii de burse, nu este doar bursa de merit. Bursa de performanţă – 500 de lei, bursa de merit – 200 de lei, bursa de studiu – 150 de lei, mai mult decât a fost anul trecut bursa de merit, iar bursa de studiu se dă tuturor elevilor care îndeplinesc condiţiile şi au medie peste 7,50.( …) A patra categorie este bursa socială unde am crescut de la câţiva lei la 100, iar acum este 200 de lei, să fie direcţionată către acei elevi care sunt într-adevăr în dificultate. A cincea categorie este bursa profesională, 100.000 de elevi beneficiază de bursă profesională, tot de 200 de lei pe lună, iar a şasea categorie este bursa de ‘Bani de liceu’ – 250 de lei pe lună, alţi 23.000 de elevi pot beneficia. În total 660.000 de elevi vor beneficia în anul 2022 de bursă”, a spus Cîmpeanu duminică, la Digi 24.

El a amintit că Guvernul a adoptat Programul naţional pentru reducerea abandonului şcolar.

„Este prima oară când prin măsuri integrate avem şansa să intervenim într-un mod eficient pentru reducerea abandonului şcolar. Este vorba de 543 de milioane de euro. (…) Primele 750 de şcoli vor avea contract de finanţare până în luna martie. Coroborat cu sistemul de burse, coroborat cu demararea achiziţiei celor 3.200 de microbuze care înseamnă 75 de microbuze pe fiecare judeţ, în medie, se constituie în măsuri care pentru prima oară pot fi eficiente pentru reducerea abandonului şcolar”, a mai menţionat ministrul Sorin Cîmpeanu.