Vreme deosebit de rece şi ger, dimineaţa şi noaptea, în nordul, centrul şi estul ţării, dar şi local în sud, până miercuri / Pentru Moldova şi zonele înalte ale Carpaţilor Orientali şi Meridionali s-a emis Cod galben de vânt puternic

0
634

Meteorologii anunţă că, până miercuri dimineaţă, vremea va fi deosebit de rece şi va fi ger, dimineaţa şi noaptea, în nordul, centrul şi estul ţării şi, local, în sud. Totodată, au fost emise atenţionări Cod galben privind intensificări ale vântului pentru zonele înalte ale Carpaţilor Orientali şi Meridionali, precum şi pentru judeţele din Moldova.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă de luni, de la ora 20.00, până miercuri, la ora 10.00, relatează news.ro.

“În intervalul menţionat, în nordul, centrul şi estul ţării, vremea va fi deosebit de rece, local geroasă dimineaţa şi noaptea, iar în cursul nopţii de marţi spre miercuri (16/17 februarie) şi în regiunile sudice. În aceste zone temperaturile minime se vor încadra, în general, între -15 şi -10 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiunile din estul Transilvaniei, unde vor coborî până în jurul a -20 de grade”, arată ANM.

Marţi, maximele termice vor fi preponderent negative şi se vor încadra, în general, între -6 şi 0 grade.

De asemenea, a fost emisă o atenţionare Cod galben, valabilă de luni, de la ora 10.00, până marţi, la ora 2.00, în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, la altitudini de peste 1.700 de metri, unde vântul va avea intensificări, cu rafale de până la 70…90 km/h, spulberând temporar zăpada şi determinând scăderea vizibilităţii.

Un alt Cod galben va fi în vigoare luni, de la ora 10.00 până la ora 20.00.

“Pe parcursul zilei de luni (15 februarie), în Moldova, local şi temporar vor fi intensificări ale vântului cu rafale în general de 55…60 km/h, astfel încât senzaţia de rece va fi accentuată, iar în jumătatea de nord a regiunii, zăpada va fi spulberată”, arată meteorologii.