Viteza de vaccinare crește la Iaşi – vă puteţi imuniza fără programare în 20 de centre din judeţ

0
700

Campania de vaccinare anti-COVID în Iaşi continuă să înregistreze o creştere în rândul persoanelor imunizate, pe 5 mai fiind vaccinate în centre 3.879 de persoane, dintre care 1.610 au primit doza I şi 2.269 au primit doza a II-a. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Iaşi au transmis că, începând de sâmbătă, 8 mai, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) va extinde modalitatea la vaccinare fără programare în platforma electronică, potrivit ZiaruldeIași.ro.

Astfel, persoanele de peste 60 de ani se vor putea prezenta direct la centrele de vaccinare, fără programare, pe tot parcursului intervalului orar în care funcţionează acestea. Populaţia cu vârstă de până la 60 de ani care doreşte să se vaccineze se va putea prezenta în centre după ora 14.00, fără programare. În judeţul Iaşi sunt 14 centre de vaccinare care nu pot primi persoane fără programare pentru că toate locurile de pe liste sunt ocupate în perioada 6 mai – 21 mai 2021.

Aceste centre sunt cele din Belceşti, Bivolari, Deleni, Hârlău, Paşcani, Podu Iloaiei, precum şi cele de la SC Antibiotice SA Iaşi, Spitalul “Elytis”, Policlinica “Regina Maria”, Colegiul “Costache Negruzzi”, Colegiul “Mihai Eminescu”, Şcoala Gimnazială “B.P. Haşdeu”, Şcoala Gimnazială “G. Călinescu”, Şcoala “Ştefan Bârsănescu”. “Facem precizarea că la centrele de vaccinare menţionate au prioritate persoanele care sunt programate. În cazul în care rămân disponibile doze de vaccin nefolosite, acestea pot fi alocate persoanelor fără programare la vaccinare. Dacă vor surveni modificări în privinţa programărilor, acestea vor fi anunţate”, au precizat cei de la DSP Iaşi.

Persoanele care vor să se imunizeze fără programare o pot face în 20 de centre din judeţ.

Acestea sunt în Ciurea, Mirceşti, Miroslava, Popricani, Răducăneni, Rediu, Ţibăneşti, Târgu Frumos, Voineşti, Târgu Frumos, Tomeşti, Valea Lupului, Vlădeni, precum şi la cele organizate la UMF Iaşi, Liceul Teoretic Waldorf, SC MedLife SA, Maternitatea Elena Doamna, USAMV sau la Spitalul Militar Iaşi.