Cel de-al treilea transport aerian cu echipamente medicale din Coreea de Sud a aterizat în noaptea de marți spre miercuri pe Aeroportul Otopeni, în prezența ministrului apărării naționale, Nicolae Ciucă, a șefului Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, și a ambasadorului Statelor Unite la București, Adrian Zuckerman.
Ministerul Apărării Naționale a solicitat Unității Multinaționale de Transport Strategic care operează de pe Baza Aeriană Papa din Ungaria, desfășurarea unei noi misiuni aeriene de urgență, pentru transportul a încă aproximativ 45 de tone de echipamente de protecție medicală de la Seul la București, a informat MApN marți seară. Misiunea de zbor, ale cărei costuri sunt acoperite de Statele Unite în sprijinul Guvernului României, este executată cu o aeronavă C-17 Globemaster III.
Echipamentele, constând în aproximativ 100.000 de combinezoane de protecție, au fost achiziționate de statul român prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 în țara noastră.
Acesta a fost cel de-al treilea zbor solicitat de Ministerul Apărării Naționale cu aeronave C-17 Globemaster III, iar folosirea acestei capabilități, care este exploatată în comun de țări NATO și partenere, pentru misiuni de urgență în contextul gestionării pandemiei de coronavirus a fost o premieră în cadrul Unității Multinaționale de Transport Strategic.
Distribuirea echipamentelor de protecție va fi realizată cu mijloace de transport din dotarea IGSU și, cu sprijinul inspectoratelor județene pentru situații de urgență, acestea vor fi distribuite și alocate, în funcție de nevoi, personalului medical și echipajelor operative aflate în teren.
Amintim faptul că la 26 și 28 martie, la solicitarea României, două aeronave NATO au asigurat transportul a 200.000 de combinezoane de protecție de la Seul la București pentru a sprijini eforturile țării noastre de combatere a răspândirii acestui virus.
Cele două zboruri solicitate de Ministerul Apărării Naționale cu aeronave C-17 Globemaster III au reprezentat prima utilizare a orelor de zbor, alocate ca stat membru al Unității Multinaționale de Transport Strategic, pentru pentru misiuni de urgență în contextul gestionării pandemiei de coronavirus.
De altfel, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a salutat joi eforturile României în combaterea crizei coronavirusului și faptul că România a utilizat Capabilitatea de Transport Aerian Strategic a NATO pentru a transporta echipament medical de protecție din Coreea de Sud. În context, șeful diplomației române, Bogdan Aurescu, a arătat că România a fost primul stat aliat care a utilizat Capabilitatea de Transport Aerian Strategic a NATO pentru a transporta echipament medical.
România a semnat în anul 2008, ca membru fondator, Memorandumul de Înțelegere pentru constituirea Unității Multinaționale de Transport Strategic, care cuprinde, în prezent, alături de țara noastră, alte nouă țări NATO – Bulgaria, Estonia, Lituania, Olanda, Norvegia, Polonia, Slovenia, SUA și Ungaria, și două state membre ale Parteneriatului pentru Pace: Finlanda și Suedia.