Vaccinul Pfizer/BioNTech anti-coronavirus ar putea oferi imunizare pe o durată de un an

0
714

Cofondatorul şi directorul executiv al companiei germane BioNTech a declarat că este încrezător în faptul că efectul de protecţie al vaccinului experimental pentru COVID-19, dezvoltat în colaborare cu Pfizer, va dura cel puţin un an, scrie Reuters.

Luni, cele două companii au făcut publice date pozitive ale studiului clinic de etapă a treia, anunţând că vaccinul lor a demonstrat o eficienţă de peste 90% – o victorie majoră în lupta împotriva pandemiei.

“Ar trebui să fim mai optimişti în legătură cu faptul că efectul de imunizate poate dura cel puţin un an”, a declarat pentru Reuters Ugur Sahin.

Deşi nu se cunoaşte, încă, durata protecţiei la virus, oficialul BioNTech a subliniat că studiile pe pacienţii vindecaţi au arătat că cei care prezentat un nivel ridicat al anticorpilor de la început nu au înregistrat o scădere abruptă a acestui nivel, iar acelaşi lucru va fi valabil şi pentru persoanele vaccinate.

Evidenţiind provocările logistice de distribuire a vaccinului, care aparţine unei clase denumite “ARN mesager”, el a spus că aranjamentele pentru primele trei luni presupun ca depozitarea la nivel central să se facă la minus 70 de grade Celsius.

Pentru transporul către şi la locul administrării, vaccinul poate fi păstrat până la cinci zile la temperatura frigiderului, a spus Sahin, care s-a declarat încrezător că logistica va funcţiona foarte bine.

“Până în decembrie, ne aşteptăm la mai multe date (privind stabilitatea moleculară), iar dacă aceste rezultate ne vor permite să păstrăm vaccinul la frigider pentru mai mult de cinci zile – poate două săptămâni – lucrurile ar deveni mai simple.”