Un val de aer rece va străbate țara până vineri – meteorologii anunță că temperaturile vor continua să scadă

0
716

Meteorologii anunță că temperaturile vor continua să scadă în următoarele zile și vor fi cu 10 grade mai puțin față de valorile normale pentru această perioadă. Luni noapte a nins pe Transfăgărășan, una dintre cele mai înalte șosele din România. A nins atât de mult, încât drumarii au fost nevoiți să intervină cu material antiderapant pentru a nu pune în pericol turiștii care au ajuns ieri în zonă.

Cel puțin până vineri, vom vorbi de o vreme deosebit de rece în multe zone, dar mai ales în nord-vest și centru, unde în următoarele dou[ zile vor fi temperaturi maxime de 10 grade, ceea ce înseamnă că temperaturile vor fi și cu 10 grade mai mici față de mediile multianuale. O vreme deosebit de rece și la munte. În această dimineață (n. r. 21 septembrie) a fost lapoviță la Bâlea, temperaturi a scăzut la -4 grade.

Mâine (n. r. 22 septembrie) așteptăm ca un sistem frontal să abordeze nord vest, iar aria precipitațiilor să fie în extindere, deși slabe cantitativ. La munte vor fi si ninsori sau chiar lapoviță. Mai ales în Carpatii Meridionali, la peste 1.700 metri, vor fi ninsori și lapoviță și așteptăm să se depună un strat de zăpadă pe creste, unde și vântul va avea rafale de 70 km/h. Vânt și în restul țării, dar mai slab, în est și sud și extremități de sud vest, rafale de 50 km” – a declarat la Digi24.ro Mihai Huștiu, meteorolog ANM

Temperaturile vor fi oscilante în următoarele două săptămâni, conform prognozei emise de meteorologi pentru perioada 20 septembrie – 3 octombrie.