Un șofer dormea în timp ce mașina lui Tesla mergea cu 150 km/oră și ignora poliția

0
828

Un bărbat din Canada a fost pus sub acuzare pentru că dormea în timp ce mașina lui Tesla, aflată în modul Autopilot, a atins viteza de 150 km/oră, informează BBC, citat de Digi 24.

Când polițiștii au pornit semnalele luminoase ale autospecialei, și ceilalți șoferi s-au dat din calea lor, mașina Tesla a accelerat.

Poliția din Alberta a anunțat că ambele scaune din față erau întinse, iar șoferul și pasagerul dormeau.

Șoferul mașinii Tesla, în vârstă de 20 de ani, vă apărea în fața unui judecător în luna decembrie. Inițial, tânărul a fost amendat pentru depășirea vitezei legale și i-a fost suspendat permisul pentru 24 de ore, considerându-se că era obosit la volan, însă ulterior sancțiunea s-a transformat într-o acuzație de condus periculos.

Incidentul s-a petrecut în apropiere de orașul Ponoka, la 100 de kilometri de Edmonton, în luna iulie.

“Nimeni nu se uita prin parbriz să vadă unde mergea mașina”, a declarat sergentul Darri Turnbull pentru CBC News. Acesta a spus că modelul Tesla a accelerat când poliția a pornit luminile, iar celelalte mașini s-au dat la o parte. “Nimeni nu părea să fie în mașină, însă mașina a accelerat pentru că traficul se eliberase în față ei”, a mai spus Turnbull.

Mașinile Tesla funcționează la nivelul doi de autonomie, adică șoferul trebuie să rămână alert și pregătit să preia controlul, iar mâinile trebuie să le țină pe volan.

Fondatorul Tesla, Elon Musk, a anunțat că speră ca mașinile produse de compania lui să devină complet autonome până la finalul anului, cu o implicare minimă din partea șoferului. Cu toate acestea, el a adăugat că există “multe probleme mici”, care vor trebui rezolvate prin testare în trafic.