Un oraș din Cehia și-a creat propria „monedă” locală pentru redresarea după criza provocată de Covid-19

0
569

Un oraș din Cehia a abordat o strategie ingenioasă pentru redresarea după criza Covid-19 și a creat propria „monedă” locală, locuitorii primind bani pentru a-i cheltui în magazinele şi cafenelele grav afectate de măsurile de carantină, transmite Reuters.

În cadrul noului program, cei aproximativ 2.000 de locuitori ai orașului Kyjov primesc vouchere digitale, promovate ca fiind o monedă locală specială. Fiecare are dreptul la „corrents” în valoare de 400 de coroane (19 dolari), numele fiind o combinaţie între „coronavirus” şi „currency”, pe care să îi cheltuie la 40 de firme, printre care magazine de încălţăminte, o farmacie şi un fast food.

În momentul în care fac cumpărăturile, beneficiarii pot plăti jumătate în corrents şi restul cu bani proprii.

Cehia, cu o populaţie de 10,7 milioane de oameni, a fost grav afectată de pandemia de Covid-19. Restricţiile au ţinut închise majoritatea magazinelor neesenţiale în ultimele luni, de la sfârşitul lunii decembrie şi până în această săptămână.

Programul a fost finanțat cu până la 800.000 de coroane de o persoană privată, care a dorit sărămână în anonimat, și este administrat de Pepe Rafaj, cel care a venit cu ideea.

Rafaj se referă la corrents ca ”bani cu drona”, o modalitate de a-i compara cu mult discutatul concept de ”bani cu elicopter”, ideea că băncile centrale ar putea transfera numerar direct cetăţenilor ca o formă de relaxare monetară.

”Am vrut să-mi dau seama cum să iau bani din elicopter şi să-i schimb în bani cu drona, care vor fi vizaţi şi cheltuiţi eficient pentru creşterea cererii şi ofertei”, a spus el.

Cum funcționează noul program

Schema este pentru consumatorii low-tech. Se înregistrează online pentru un cont de corrents. Când fac o achiziţie, tot ce trebuie să facă este fie să ofere companiei numărul cărţii de identitate naţionale, fie să utilizeze un cod livrat printr-un mesaj text, mai scrie Reuters, citat de Digi24.ro.

Compania trimite apoi un mesaj text către sistem, care transferă automat cantitatea relevantă de corrents din contul clientului în contul propriu, care va fi convertită în coroane, de obicei a doua zi.

Banca centrală a ţării clasifică schema Kyjov ca un sistem local de bonuri electronice de discount şi, prin urmare, nu este un motiv de îngrijorare pentru autoritatea monetară. Totodată, primarul orașului speră ca schema să poată fi extinsă şi în alte părţi ale Republicii Cehe, prin folosirea banilor din fondurile de recuperare post-pandemică ale Uniunii Europene. El a spus că intenţionează să discute acest lucru cu ministrul Muncii săptămâna viitoare.