Un bărbat din Galaţi, condamnat la un an de închisoare cu executare pentru uciderea unui câine

0
661

Un bărbat, de 47 ani, din Galaţi, a fost condamnat la un an de închisoare cu executare şi interzicerea unor drepturi, pentru uciderea fără drept, cu intenţie, a unui câine, dar sentinţa pronunţată de Judecătoria Galaţi pe 26 martie nu este definitivă, scrie RadioIași.ro.

Potrivit IPJ Galaţi, faptele s-au petrecut în ianuarie 2019, iar poliţia a început cercetările într-un caz de cruzime faţă de animale, ancheta fiind declanşată ca urmare a unei sesizări făcute de o familie din Galaţi, al cărei câine de rasă, un Amstaff în vârstă de 13 ani, a fost ucis de un vecin cu lovituri de cuţit.

Proprietarul patrupedului a reclamat că fost atacat de agresor cu cuţitul, iar câinele a sărit să îl apere şi a fost înjunghiat de mai multe ori.

“A fost deschis un dosar penal pentru ucidere cu intenţie a unui animal. Cercetările vizează un bărbat, de 47 ani, reclamat de proprietarul câinelui. Pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune este închisoare de la 3 luni la un an sau amendă”, preciza, în ianuarie 2019, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, Gabriela Costin.

Magistraţii Judecătoriei Galaţi l-au condamnat pe agresor la un an de închisoare cu executare şi interzicerea unor drepturi, pentru uciderea fără drept, cu intenţie, a unui animal, dar sentinţa pronunţată de Judecătoria Galaţi pe 26 martie nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

“Aceasta este hotărârea instanţei, momentan, după 2 ani şi 3 luni de judecată şi de anchete. S-a ajuns la concluzia că trebuie pedepsit cu închisoare cu executare. Instanţa i-a dat maximul de un an pentru cruzime şi tot ceea ce a făcut el. Animalul a fost omorât într-un stil mai rău ca la măcelărie”, a declarat proprietarul câinelui, Laurenţiu Costel Bocioc.