UMILINȚĂ pentru România: Franța NU vrea ridicarea MCV – raport redactat de colegul din Renew Europe a lui Dacian Cioloș

0
819

Un raport privind statul de drept în Uniunea Europeană al Comisiei pentru afaceri europene din Senatul francez consideră că este „încă prematur” să se „pună capăt” Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) în cazul României și Bulgariei, susținând că „progresul real nu poate fi confirmat doar prin angajamente politice”, scrie G4 Media.

Raportul insistă în recomandările sale că Uniunea Europeană ar trebui să fie „exemplară” în promovarea și respectarea statului de drept, cere Guvernului Franței să sprijine raportul, inclusiv „în negocierile actuale și viitoare din Consiliu” și să includă respectarea statului de drept în prioritățile Președinției franceze a Consiliului Uniunii, din prima jumătate a anului 2022.

DOCUMENTUL poate fi consultat AICI.

Raportul este redactat de senatorii Philippe Bonnecarrere și Jean-Yves Leconte și a fost înregistrat la Președinția Senatului pe 18 martie.

Philippe Bonnecarrere este membru al Comisiei pentru Afaceri Europene din cadrul Senatului Francez și face parte din grupul parlamentar Union Centriste care la nivel european este inclus în Renew Europe ( grupul politic condus de Dacian Cioloș).

Raportul subliniază că statul de drept „este abuzat” ocazional în state membre ca: România, Bulgaria, Malta sau Slovacia.

Referindu-se la Mecanismul de cooperare și verificare aplicat Bulgariei și României, la aderarea, la 1 ianuarie 2007, raportul notează că MCV a fost conceput ca un dispozitiv temporar și că ar trebui să expire „atunci când cele șase criterii pentru Bulgaria și cele patru repere de referință pentru România au fost îndeplinite în mod satisfăcător”.

Senatorii francezi precizează că, în mod normal, Comisia Europeană trimite un raport, la fiecare șase luni, Parlamentului European și Consiliului, dar că, în 2020, Comisia nu a prezentat un raport scris, ci „un raport oral despre România și a considerat că recomandările sale din toamna anului 2019 privind Bulgaria erau încă valabile”.

„Prin urmare, nu a fost adoptată nicio concluzie a Consiliului în 2020, mai multe state membre, inclusiv Franța, contestând totuși această metodă”, precizează raportul.

După o analiză a recomandărilor Comisiei Europene, din ultimele rapoarte MCV publicate, senatorii francezi susțin că, în opinia Franței, MCV trebuie păstrat „atâta timp cât obiectivele de referință stabilite pentru fiecare țară nu sunt pe deplin atinse”.

„Trebuie remarcat faptul că Franța consideră încă prematur să se pună capăt MCV (…) apreciind că progresul real nu poate fi confirmat doar prin angajamente politice” – este precizat în documentul semnat de colegul lui Cioloș.