UMF Iași a fost vizitată virtual de către boboci

0
818

Peste 80% dintre bobocii de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi au participat deja, începând cu 23 septembrie, la Orientation Days, un eveniment organizat de UMF Iaşi, respectând integral toate procedurile de siguranţă în contextul pandemiei COVID-19. Evenimentul, aflat în acest an la a patra ediţie, este organizat împreună cu societăţile studenţeşti care activează în cadrul UMF Iaşi.

Din cauza situaţiei epidemiologice, nu a fost posibilă organizarea tururilor ghidate în universitate şi Iaşi, însă organizatorii au pregătit o surpriză bobocilor: aceştia au putut colinda universitatea virtual, prin intermediul unor filme de prezentare ale celor patru facultăţi. De asemenea, proaspeţii studenţi sunt aşteptaţi de colegii lor mai mari pe Esplanada UMF Iaşi, pentru a primi broşuri informative, halate şi măşti, în fiecare zi până pe 27 septembrie.

„După ce au trecut cu succes peste concursul de admitere şi emoţiile din vară s-au risipit, a venit ziua când cei mai tineri membri ai marii familii UMF Iaşi vor face primii paşi spre cariera visată. «Orientation Days» este mai mult decât un eveniment de informare, este modul nostru de a le ura «Bun venit» bobocilor şi de a le arăta că suntem aici pentru ei, pentru a-i ajuta şi ghida în următorii ani, pentru a le transmite cunoştinţe, dar şi de a-i învăţa să-şi iubească viitoarea profesie“, a declarat prof. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iaşi pentru Ziarul de Iași.