Traficul pe Aeroportul Iaşi îşi revine. Se introduc noi curse charter

0
1129

Potrivit datelor oficiale, numărul persoanelor care au tranzitat Aeroportul Iași în luna aprilie a ajuns la 102.211, avansul fiind de aproape 11 procente față de aceeași perioadă din 2018, iar comparativ cu luna martie a acestui an, creșterea este de aproximativ 8%.

Începând din această lună, pasagerii vor avea posibilitatea să călătorească, pentru prima dată de pe Aeroportul Iași, spre stațiuni din Egipt și Tunisia, folosind zborurile charter:

  • IAȘI-HURGHADA (și retur), din 24 mai 2019, cu AMC Airlines (în fiecare zi de vineri)
  • IAȘI – ENFIDHA (și retur), din 25 mai, cu AIR BUCHAREST (în fiecare zi de sâmbătă)

De asemenea, ca în fiecare an, din orarul de zbor pentru acest sezon nu vor lipsi destinațiile de vacanță din Grecia și Turcia:

  • IAȘI – HERAKLION (și retur), din 18 iunie 2019, cu BLUE AIR (în fiecare zi de marți)
  • IAȘI – ANTALYA (și retur), din:

28 mai 2019, cu AIR BUCHAREST (în fiecare zi de marți)

6 iunie 2019, cu ONUR (în fiecare zi de joi)

  1. iunie 2019, cu BLUE AIR (în fiecare zi de luni și joi)

Reamintim, totodată, cele 22 de rute permanente directe, operate de pe Aeroportul Internațional Iași:

Cu TAROM: Tel Aviv, București, Cluj-Napoca și Timișoara

Cu BLUE AIR: Barcelona, Paris (Beauvais), Londra (Luton), Roma (Fiumicino), Torino (din 03.07.2019), Munchen, Bruxelles, Koln (Bonn) și București

Cu WIZZ AIR: Milano (Bergamo), Roma (Ciampino), Veneția (Treviso), Catania, Bologna, Londra (Luton), Larnaca, Tel Aviv, Eindhoven, Billund, Dortmund, Paris (Beauvais), Bruxelles (Charleroi) și Liverpool

Cu AUSTRIAN AIRLINES: Viena.