Tensiunile din interiorul USR-PLUS continuă, de această dată, la Bistrița-Năsăud

0
501

Tensiunile din USR-PLUS continuă să apară peste tot în țară. Ultimul episod îl remarcăm la nivelul organizației județene Bistrița-Năsăud. Astfel, cu mai puțin de o lună înainte de alegerile pentru noua conducere a filialei județene, situația e complicată în interiorul partidului, scrie Info Bistrița.

Emilian Gabor, fost candidat USR-PLUS la Senatul României, a fost suspendat recent din partid. Gabor este consilier local la Năsăud și ar fi trebuit să ocupe funcția de viceprimar al orașului, lucru care nu s-a mai întâmplat.

Biroul Județean al USR-PLUS știa de protocolul (…) De ce nu m-au sancționat atunci, în octombrie anul trecut?

De altfel, se pare că motivele oficiale care au stat la baza suspendării lui Emilian Gabor au fost legate tocmai de funcția de viceprimar, pe care acesta n-a mai ocupat-o, candidând pentru Senatul României. “Biroul Județean al USR-PLUS știa de protocolul de la Năsăud, de motivele și faptele care au dus la nerespectarea lui, privind funcția de viceprimar. De ce nu m-au sancționat atunci, în octombrie anul trecut? Eu mi-am exprimat, în interiorul partidului, dorința de a candida la aceste alegeri interne pentru funcția de președinte a USR-PLUS Bistrița-Năsăud și am fost scos din joc, dintr-un motiv care se știa de atunci”, spune Emilian Gabor.

Acesta spune că există un protocol între PNL și USR-PLUS, în Năsăud, conform căruia Emilian Gabor trebuie să devină viceprimar al orașului. “Avem protocol cu numele meu pe postul de viceprimar. Nu mi-am dorit să fiu viceprimar, pentru că am candidat pentru Senat, pentru că am considerat că nu e corect să fiu viceprimar și să candidez în campanie la parlamentare”, a declarat Emilian Gabor. În prezent, viceprimar al orașului Năsăud este Marius Bodea, din partea PNL.

Întrebat în cadrul emisiunii INFO POLITIC, Călin Stan – copreședintele USR-PLUS Bistrița-Năsăud, a explicat motivele suspendării lui Emilian Gabor: ”Nu, nu a fost dat afară din partid, Emilian Gabor a fost suspendat temporar, dar își păstrează funcția de consilier local”.

Potrivit lui Călin Stan, în spatele deciziei de-al suspenda pe Emilian Gabor ar sta faptul că la nivelul orașului Năsăud, USR-PLUS ar fi rămas fără funcția de viceprimar deși protocolul de colaborare cu PNL pentru alegerile locale prevedea acest lucru:

Este greu de estimat unde este adevărul, existând tot felul de variante despre ceea ce s-a întâmplat acolo, dar știm sigur că noi am rămas fără funcția de viceprimar deși aceasta ne era promisă, funcția care îi revenea lui Emilian Gabor. Ce a fost acolo, nu e chiar foarte greu de înțeles, așa că Emilian Gabor a fost suspendat din funcție”, a explicat Stan.