Telescopul Hubble ne dezvăluie o imagine cosmică atât de fascinantă încât pare un fals

0
689

Filmele științifico-fantastice ne-au influențat masiv percepția despre imaginile universului. A devenit atât de ușor să se prelucreze imagini ale unor planete, galaxii sau chiar panorame cosmice închipuite, încât uităm cât de incredibil poate arăta în realitate universul nostru. Telescopul spațial Hubble al NASA călătorește însă prin spațiul cosmic pentru a ne reaminti, iar noua imagine a îndepărtatei nebuloase Voalul ne arată că nici cele mai mari bugete pentru efecte speciale nu pot concura cu cele pictate în cosmos de către natură, scrie HotNews.ro.

Imaginea, surprinsă de la uriașa distanță de 2.100 de ani-lumină de Pământ, este uluitoare din toate privințele. Nebuloasa pe care o vedeți este rezultatul morții unei imense stele, estimată a fi avut o masă de 20 de ori mai mare decât Soarele nostru. Uriașe cantități de materie au fost aruncate în spațiu și gaze rotindu-se în spirale sunt tot ce a mai rămas la 10.000 de ani de când steaua a detonat într-o explozie care ar fi nimicit totul în calea ei.

Nebuloasa Voalul este o rămășiță de supernovă, o parte din ce a mai rămas după explozia ei. Imaginea atât de interesantă este de fapt o nouă versiune a aceleiași fotografii surprinse de NASA acum șase ani. Procesarea suplimentară a datelor primare de la Hubble a oferit oamenilor de știință (și nouă tuturor, din fericire) o vedere mai detaliată asupra valurilor de gaze.

“Pentru a crea această imagine colorată, instrumentul Wide Field Camera 3 de pe Hubble a utilizat cinci filtre diferite. Noile metode de post-procesare au aprofundat în continuare detaliile emisiilor de oxigen dublu ionizat (reproduse în albastru), hidrogen ionizat și nitrogen ionizat (în roșu)”, a explicat NASA pe blog. “Nebuloasa Voalul este porțiunea vizibilă a Buclei Lebăda din apropiere, o rămășiță de supernovă formată acum aproximativ 10.000 de ani prin moartea unei stele masive. Steaua – cu o masă de 20 de ori mai mare decât Soarele – a trăit repede și a murit tânără, dându-și viața într-o eliberare cataclismică de energie. În ciuda violenței stelare, undele de șoc și resturile supernovei au sculptat Nebuloasa Voalul cu contururile ei delicate de gaz ionizat – creând o scenă de surpinzătoare frumusețe astronomică”.

Astfel de nebuloase pot părea pietre de hotar în viețile stelelor, dar în realitate sunt doar un nou pas din existența stelelor și planetelor. Toate acele gaze se vor strânge în cele din urmă în aglomerări tot mai compacte. Amestecate cu praf și alte materiale, vor putea deveni sisteme planetare cu totul noi. S-ar putea să treacă miliarde de ani până atunci, această continuă reciclare a materialelor este ceea ce se petrece în universul nostru – și este ceva minunat de observat.