Ieșenii pot plăti taxele și impozitele locale și între Crăciun și Anul Nou. Astfel, Serviciul public de încasare a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului local va lucra astăzi, 24 decembrie, între orele 8.30 -16.30. În perioada 25 – 26 decembrie 2019 nu se lucrează, însă, în perioada 27 – 31 decembrie 2019 programul de lucru se va desfășura între orele 8.30 – 16.30, iar în perioada 1 – 2 ianuarie 2020 centrele de încasare vor fi închise.
Potrivit Ziarul Evenimentul, începând cu data de 3 ianuarie 2022 se vor încasa toate impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului local în regim de program normal, respectiv de luni până vineri între orele 8.30 – 16.30, cu excepţia zilei de joi, când programul este 8.30 – 18.30.
Centre de încasare
Încasarile în numerar, cât şi prin intermediul terminalelor POS care permit utilizarea cardurilor, se efectuează atât la casieriile de la sediul central din bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 11 – 15, la camera 3 (corpul B, etajul I), la camera 15 (corpul B, parter) din imobilul situat în curtea interioară a Primăriei municipiului Iaşi, cât şi la centrele de cartier, după cum urmează:
Tătăraşi, str. Vasile Lupu nr. 82, telefon 0232.277.310; Nicolina, str. Petre Ţuţea nr. 2, telefon 0232.227.517; Păcurari, şos. Păcurari nr. 34, telefon 0232.276.787; Alexandru cel Bun, str. Tabacului nr. 1, telefon 0232.253.160; Frumoasa, b-dul. Poitiers nr. 22 – 26, telefon 0232.223.031.