TAROM introduce noi rute interne care să susțină repornirea turismului românesc, începând cu luna iulie

0
764

În contextul în care aviația și domeniul HoReCa, două sectoare ale economiei afectate în urma restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus, vor putea limita efectele acestei crizei printr-un plan comun de acțiune, Compania Națională de Transport Aerian – TAROM anunță că, începând cu luna iulie, va introduce noi rute interne care să susțină repornirea turismului românesc.

Astfel, românii din vestul țării vor putea ajunge pe litoral în mai puțin de o oră, informează Caleaeuropeana.ro.

Rutele noi operate de TAROM vor fi:
• Timisoara – Constanța – Timisoara
• Oradea – Constanța – Oradea
• Cluj Napoca – Constanța – Cluj Napoca
Zborurile vor fi efectuate în condiții de siguranță, si vor avea ca destinație Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu din Constanța, de unde turiștii pot ajunge rapid în stațiunile de pe litoralul Mării Negre sau în Delta Dunării.

Decizia de introducere a unor zboruri care să conecteze mari orașe, de litoral, vine în urma consultărilor dintre Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri prin Direcția Generală Turism, Prefectura Constanța, Primaria Oradea, Primaria Timisoara și Primaria Cluj Napoca, împreună cu TAROM, în contextul în care se estimează că cei mai mulți dintre români vor alege, în acest an, să își petreacă vacanța de vară în țară. Conform statisticilor elaborate de către asociațiile de promovare a turismului se preconizează ca doar 20% dintre cei care vor pleca anul acesta în concediu, vor aleage destinații externe.

„Acum că restricțiile încep să se ridice, ne reluăm activitatea și facem ce știm mai bine, conectăm România, intern și internațional. Ne bucurăm să putem oferi o alternativă sigură și rapidă călătoriilor cu mașina sau trenul pe distanțe lungi, pentru românii care merg anul acesta în vacanță, în țară. Dacă distanța de la Timișoara până pe litoral se parcurge cu autoturismul în aproximativ nouă ore, cu avionul, același drum, durează doar o oră, în condițiile de siguranță incomparabile. Știu că mulți români așteptau introducerea acestor rute și sunt convins că, având această facilitate, mulți dintre noi vom redescoperi România și vom contribui la susținerea turismului autohton. Semnalele de solidaritate cu business-urile românești, pe care le primim tot mai des, încep să ne redea optimismul și încrederea că împreună putem depăși perioada grea prin care am trecut.”, a declarat George Barbu, director general TAROM.

Zborurile vor fi operate în condiții de maximă siguranță, cu respectarea măsurilor de protecție, astfel încât să fie eliminat orice risc. Orarul zborurilor și tarifele vor fi comunicate în cel mai scurt timp.