Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Rovira i Virgili din Tarragona, Spania, au ajuns la concluzia că prezenţa unui câine în casă contribuie la dezvoltarea emoţională a copiilor, consemnează novini.bg.
Studiul cercetătorilor spanioli a implicat 120 de băieţi şi fete cu vârste cuprinse între trei şi cinci ani din oraşul Tarragona din Catalonia. Copiii cu statut socio-economic diferit au fost împărţiţi în două grupuri. Primul includea micuţi în ale căror familii exista un câine, iar în cel de-al doilea, copiii nu aveau contact cu un animal de companie.
Fetele şi băieţii au răspuns la diferite întrebări, cu ajutorul cărora specialiştii au evaluat interacţiunea lor cu adulţii şi colegii, observând modul în care copiii şi-au exprimat sentimentele, ataşamentul, stima de sine şi alte aspecte. În urma studiului, cercetătorii au concluzionat că prezenţa unui câine în familie de la o vârstă fragedă ajută la dezvoltarea socială şi emoţională a copiilor. Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă subliniază că lipsa unui astfel de contact cu animalul de companie nu înseamnă o dezvoltare lentă sau slabă.
“Pentru prima dată, a fost realizat un studiu psihologic asupra relaţiei dintre copii şi câini, bazat pe metodologie reproductibilă şi ştiinţifică”, au subliniat autorii studiului.