STUDIU Munca la distanţă, o normalitate pentru 80% dintre companiile globale; tendinţa va continua în următorii doi-trei ani

0
800

Adoptarea lucrului la distanţă reprezintă o normalitate pentru 80% dintre companiile globale, în contextul crizei coronavirusului, arată cel mai recent studiu al companiei de consultanţă PwC. Acesta a fost realizat pe un eşantion de 300 de organizaţii la nivel global și a fost publicat zilele trecute, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, munca remote, implementată în ultimele luni, în numeroase domenii de activitate, ca urmare a restricţiilor sanitare, de distanţare socială şi de circulaţie, a devenit o certitudine care a fost îmbrăţişată de mulţi angajaţi, dar şi de angajatori, deopotrivă.

Totodată, munca remote este, la ora actuală, o normalitate pentru majoritatea covârşitoare a organizaţiilor globale, iar acest trend va continua şi în următorii doi-trei ani, consideră Wizrom Software, unul dintre cei mai importanţi dezvoltatori şi integratori de software de business din România. Dezvoltatorul IT atrage atenţia asupra faptului că, într-un context de sănătate încă plin de incertitudini, activitatea continuă companiilor poate fi asigurată doar prin digitalizarea operaţiunilor.

“Vechiul normal nu mai există şi nu va mai exista în următorii doi-trei ani. Cu cât companiile şi managerii înţeleg mai bine acest aspect, cu atât mai repede vom reuşi să ne asumăm şi să ne obişnuim cu noua normalitate. Pandemia a schimbat numeroase lucruri, la nivel mondial, începând cu modalitatea de lucru, obiceiurile de consum, nivelul de trai, a stimulat creativitatea în numeroase domenii şi a generat transformări rapide în industrii în care operaţiunile nu se puteau opri. Trebuie să fim conştienţi de toate aceste lucruri şi să percepem noua realitate ca fiind viitorul nostru din următorii ani”, a afirmat Anca Cîrstoiu, Division Manager Small & Medium Business în cadrul Wizrom Software.

Astfel, foarte multe companii au fost forţate, în ultimele luni ale anului, să se adapteze şi să adopte digitalizarea operaţiunilor, pentru a-şi putea continua activitatea.

Potrivit PwC, peste 50% dintre companiile participante la sondajul global au creat şi implementat, în tot acest timp, o politică de work from home. Din restul – de 47% – mai mult de jumătate anticipează că au în plan să introducă această politică de lucru până la sfârşitul acestui an sau au de gând să o îmbunătăţească.

Conform Wizrom Software, dat fiind noul context sanitar şi dorinţa de a proteja sănătatea şi siguranţa angajaţilor, companiile vor acorda multă atenţie acelor soft-uri care vor asigura productivitatea şi eficientizarea muncii şi vor încerca să minimizeze efectele colaborării şi lucrului de la distanţă, în condiţiile în care angajaţii au început deja să resimtă despărţirea fizică de echipă şi colaboratori.

Având în vedere noul context economic dificil pe care îl parcurg unele întreprinderi, în special cele din categoria IMM-urilor, dar şi freelancerii sau organizaţiile neguvernamentele, statul român (Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri) a decis să acorde din fonduri externe nerambursabile (fonduri europene şi de la bugetul de stat) granturi în valoare de 2.000 de euro acelor microîntreprinderi, persoanelor fizice autorizate, ONG-urilor şi cabinetelor medicale. Totodată, autorităţile au afirmat că, dincolo de programele de finanţare şi schemele de ajutor, adresate instituţiilor şi companiilor aflate în dificultate, este nevoie urgentă de digitalizare: atât a societăţilor comerciale, cât şi a administraţiei publice.