Strigăt de disperarare al unei comunități, din cauza stării drumurilor județene

0
2137

Primarul comunei Rediu, Vasile Haidău, i-a cerut președintelui Consiliului Județean Iași, Maricel Popa, să ia măsuri cu privire la starea drumului județean DJ282. Edilul a înaintat, ieri, o adresă către CJ prin care solicită plombarea acestui drum.

“Arătați că vă pasă de strigătul de disperare al cetățenilor comunei Rediu, cât și al celor ce tranzitează zilnic această comună. Aceștia protestează momentan pașnic, duminică de duminică, în speranța că se vor lua măsurile care se impun în vederea rezolvării acestei situații neplăcute cu care se confruntă zilnic. Starea degradabilă a drumului DJ282, pune oricând în pericol securitatea, dar și viața cetățenilor ce participă zilnic la trafic pe acest tronson de drum. Reprezentanții Primăriei Comunei Rediu cunosc faptul că acest tronson de drum, ce trece prin comuna Rediu, este prins în proiectul Axa 1 Iași – Suiceava însă, vă solicităm să ne transmiteți stadiul acestuia spre a-l aduce la cunoștință cetățenilor. Menționăm însă că până la implementarea acestui proiect este nevoie urgentă de plombarea craterelor ce s-au format în asfalt în ultima perioadă”, se arată în solicitarea trimisă de primarul comunei Rediu, Vasile Haidău, în atenția Consiliului Județean Iași.