IRESPONSABIL! Spitalul mobil de la Lețcani, inaugurat fără niciun aviz de funcționare! Maricel Popa joacă electoral sănătatea ieșenilor!

0
6468

Maricel Popa s-a grăbit să inaugureze Spitalul mobil de la Lețcani fără avizele necesare de funcționare! Într-o goană disperată de capital electoral, fără nicio jenă față de legi și sănătate publică, Maricel Popa a tăiat panglica la spitalul mobil din Lețcani, doar de dragul aparatelor de fotografiat! Declarații oficiale venite din partea Instituției Prefectului Iași arată că Maricel Popa și Consiliul Județean Iași nu au solicitat la timp acorurile și avizele de funcționare și nu au depus documentele justificative care au stat la baza achiziției spitalului mobil.

Prezentăm, pe larg, implicarea fiecărei instituții în acest demers și modul în care Maricel Popa a ales să nu colaboreze cu nimeni.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Grigore Sturdza” al județului Iași a informat, în data de 10.07.2020, A.D.I. EURONEST cu privire la faptul că, pentru investiția „AMENAJARE TEREN – PLATFORMĂ BALASTATĂ”, nu este necesară obținerea avizului de protecție civilă. De asemenea, IJSU informat, în data de 10.07.2020, A.D.I. EURONEST cu privire la faptul că, în vederea avizării/autorizării din punctul de vedere al securității la incendiu pentru investiția „AMANEJARE TEREN, AMPLASARE MODULE PENTRU SPITALUL MOBIL COVID-19 REGIUNEA NORD-EST ROMÂNIA ȘI RACORD UTILITĂȚI” trebuie să revină cu o documentație tehnică conform Anexa 2 din oridnul MAI nr. 129/2016. Până la data prezentei informări documentația tehnică solicitată nu a fost depusă!

S-a depus la Agenția pentru Protecția Mediului Iași notificare în vederea emiterii acordului de mediu pentru lucrari de amenajare. APM  Iași a emis pe 30.06.2020 Decizia de evaluare inițială prin care s-a decis continuarea procedurii prin prezentarea Memoriului tehnic în vederea emiterii Deciziei etapei de încadrare. Până la data prezentei informări  nu s-a depus memoriul solicitat.

Direcția de Sănătate Publică Iași a avizat favorabil în data de 30.06.2020  investiția Amenajare teren, amplasare module pentru Spitalul mobil COVID-19 regiunea Nord-Est România și record utilități.” A efectuat evaluarea obiectivului în teren în data de 04.09.2020 realizând consilierea în vederea elaborării documentației de avizare. A  primit solicitarea 14320/07.09.2020 din partea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” Iași privind aprobarea structurii organizatorice a unității cu Secția exterioară „Spital Mobil /Modular din containere de logistică medicală (250 de paturi) pentru diagnostic și tratament pentru combaterea răspândirii COVID-19 la nivelul Regiunii Nord-Est” din localitatea Lețcani, judetul Iași, solicitare la care s-a raspuns în data de 09.09.2020 solicitându-se completarea de urgență a documentației, în conformitate cu prevederile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății  actualizată, cu modificări și completări, Ord. MAS nr. 1030/2009 și Ord. MS nr. 914/2006, prin depunerea de:

1.  Acte/Inscrisuri din care să rezulte dreptul de proprietate publică/ privată/ administrare/ închiriere asupra întregului obiectiv (teren, construcții modulare);

2.  Acte doveditoare privind transmiterea dreptului de administrare/ folosință etc, către Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” Iași, pentru obiectivul menționat;

3.  Copii ale contractelor privind furnizarea utilităților de către operatorii de apă/ canalizare, electricitate, gaze naturale, deșeuri menajere;

4.  Copii ale contractelor ce au ca obiect preluarea și neutralizarea deșeurilor rezultate din activitatea medicală;

5.  Schițe detaliate pentru spațiile secției exterioare și memoriu descriptiv.

Până la momentul prezentei informari nu s-au depus completările solicitate.

DSP Iași a  primit solicitarea 14404/09.09.2020 din partea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” Iași privind realizarea demersurilor necesare către Ministerul Sănătății în vederea modificării art. 19 din Legea 136/2020 în sensul inlocuirii /  completării sintagmei „detașare” cu sintagma „detașare / delegare, după caz, și la același angajator cu secții exterioare”, solicitare care a fost transmisă în aceeași zi către Ministerul Sănătății și Departamentul pentru Situații de Urgență.

Așa cum am făcut-o în toate discuțiile, publice sau private, despre acest subiect, reiterez și acum angajamentul instituțiilor aflate în coordonarea Instituției Prefectului – Județul Iași de a sprijini activ și constant echipa managerială a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” în vederea operaționalizării unității „Spital Mobil/Modular din containere de logistică medical (250 paturi) pentru diagnostic și tratament pentru combaterea răspândirii Covid-19 la nivelul Regiunii Nord-Est”. Instituția Prefectului este la dispoziția echipei de implementare a acestui proiect cu tot suportul necesar. Fiecare zi de întârziere poate să însemne afectarea sănătății unor oameni sau chiar pierderi de vieți omenești”, declară prefectul Marian Grigoraș.