Sorin Năcuță, prima sesiune parlamentară în calitate de Deputat de Iași. Iată care a fost activitatea acestuia de la preluarea mandatului

0
719

Luni, 1 februarie 2021, începe prima sesiunea parlamentară din acest an, iar pentru Deputatul PNL de Iași Sorin Năcuță aceasta va fi una specială, întrucât, spune acesta, este „și prima sesiune din mandatul meu”.

În cadrul unei postări ample de pe pagina sa de Facebook, acesta a prezentat cetățenilor în ce a constat activitatea sa de la preluarea mandatului.

Redăm, în continuare, conținutul postării:

În sesiunea extraordinară din decembrie am depus jurământul de credință și am participat la învestirea noului guvern.Cel mai probabil, primul proiect important din această sesiune va fi proiectul de buget pentru anul 2021.

Pe parcursul lunii ianuarie am avut de organizat primul Biroul Parlamentar, ce va funcționa la Pașcani, Str. Grădiniței, G1A, SC. B, mezanin.

Am avut discuții cu comandantul poliției municipiului Pașcani, dl. subcomisar Mihăiță Vasiliu și dl. primar Marius Pintilie, privind mai buna organizare a punctului de lucru pentru înmatriculări și permise auto.Voi încerca să obțin o modificare a unei hotărâri de guvern care să permită alocarea unui spațiu potrivit pentru această activitate și posibilitatea programărilor online.Totodată, prin transferul spațiului suplimentar în administrarea MAI, instituția municipală intenționează să depună un proiect de reabilitare a clădirii, cu fonduri europene.

Am avut câteva întâlniri de lucru cu dl primar Marius Pintilie și specialiștii de la compartimentul de monitorizare a serviciilor publice și cel de mediu, pentru a analiza care sunt blocajele legislative pentru aplicarea principiului ,,plătești pentru cât produci” (deșeuri) și pentru a contura un proiect privind creșterea gradului de colectare selectivă pe patru fracții.

Chiar dacă Biroul Parlamentar este în amenajare, am fost vizitat de câteva persoane din municipiu și comunele învecinate, cu probleme personale, majoritatea de fond funciar. Pentru a înțelege bine de ce apar aceste probleme și de ce este îngreunat procesul de eliberare și modificare a titlurilor de prorietate, am avut întâlniri de lucru cu personalul de la compartimentul de fond funciar din primărie și cu dl prefect Marian Grigoraș, de la care am primit și un memoriu cu demersurile făcute de d-lui pentru rezolvarea situației. Este clar că multe din prevederile legislației în domeniul fondului funciar, dar și al organizării teritoriale trebuiesc modificate și îmbunătățite, pentru ca primăriile, comisiile județene de fond funciar și oficiile de cadastru să fie mult mai operative și cetățenii să nu mai fie purtați pe drumuri, prin tribunale, cu costuri mari și descurajați.

Primăria Pașcani mi-a pus la dispoziție copii la documentele pe care le deține, cu privire la stadiul proiectului ,,Variantă de ocolire Pașcani”.Am discutat și cu președintele Consiliului Județean Iași ca acest proiect să fie luat serios în considerare sau să fie cuprins în proiectul Autostrada A7, tronson Bacău – Pașcani, aflat în stadiu de studiu de fezabilitate și proiectare.

Am promis în campanie tinerilor din Comuna Valea Seacă sprijin pentru proiectul unei baze sportive.Am fost pe teren cu dl.Radu Ioan, viceprimarul comunei, pentru a identifica terenul care ar urma să fie achiziționat de UAT Valea Seacă. Consiliul Local a și aprobat un proiect în acest sens, urmează evaluarea terenurilor și achiziția acestora.Și în această situație am constatat ca unele titluri de proprietate sunt greșit întocmite și necesită a fi modificate.

Cu ocazia zilei de 24 ianuarie am participat împreună cu colegii din Organizația PNL Pașcani, la ceremonia religioasă de la Biserica Domnească din Ruginoasa și am depus o coroană din partea Camerii Deputaților, la monumentul unde a fost înmormântat până în 1944 Alexandru Ioan Cuza, sub a cărui domnie s-a realizat în 1859 Unirea Moldovei cu Țara Românească.

Am primit solicitarea dlor profesori de la CSȘ Pașcani ( Cătălin Damian, Neculai Tarcan și Florin Boboc) pentru susținerea demersului lor de reîntoarcere a clubului în structură Colegiului Tehnic CF Unirea Pașcani.Acest club, care a funcționat până în 2017 în cadrul colegiului, cu rezultate foarte bune, a fost transferat de către inspectoratul școlar, în subordinea CSȘ Unirea Iași. Din acel moment domnii profesori au trebuit să caute înțelegere la conducerea colegiului și la clubul municipal, pentru continuarea activității.În urma adresei mele, în calitate de deputat, către Inspectoratul Școlar Iași, am obținut o întrevedere la Pașcani cu dna inspector școlar general Genoveva Aurelia FARCAȘ, cu dna director Daniela ORĂȘANU, iar în urma discuțiilor s-a obținut promisiunea că se vor iniția demersurile pentru reîntoarcerea clubului în structură Colegiului, începând cu anul școlar 2021-2022.

Vineri 29 ianuarie, împreună cu dl deputat Alexandru Muraru, vicepreședinte al Conisiei de Educație din Camera Deputaților, am dat curs unei invitații la dezbateri din partea Consiliul Județean al Elevilor Iași, pe teme de educație și a problemelor pe care le întâmpină elevii din învățământul preuniversitar.

Au dorit să afle opiniile deputaților ieșeni privind:- noul plan cadru de școlarizare, aflat în dezbatere publică; – finanțarea sistemului de învățământ;- dacă digitalizarea sistemului va continua și după terminarea crizei sanitare;- bursele elevilor și un plafon minim reglementat;- incluziunea socială și accesul la educație al copiilor din mediile defavorizate;- corupția din sistemul de învățământ și fondul clasei.Acești tineri implicați au avut un discurs matur, pe probleme reale ale sistemului de învățământ, iar datoria noastră ca factori de decizie, dar și ca părinți este de a le asculta părerile, de a le asigura accesul la o educație completă, dar și adaptată din punct de vedere tehnologic și al așteptărilor lor profesionale.În această perioadă de activitate în circumscripție am aprofundat temele pe care mi le-am asumat în campanie, dar am preluat și teme pe care unii funcționari și cetățeni mi le-au adus la cunoștință. La unele din ele le-am găsit soluții, iar pentru altele voi discuta cu colegii din grupul parlamentar, pentru soluționare.Încep acest mandat cu emoțiile inerente, dar plin de responsabilitate și foarte determinat, așa cum probabil se așteaptă toți cei care m-au votat.Vă doresc sănătate și mulțumesc încă o dată pentru încrederea acordată!

Cu stimă, deputat PNL SORIN NĂCUȚĂ