Sondaj în România: peste 55% dintre respondenți doresc să se vaccineze anti-COVID anul acesta

0
674

Un sondaj de opinie realizat în perioada 13 ianuarie – 3 februarie 2021 de institutul Inscop arată că 55,2% dintre respondenți vor să se vaccineze în acest an (cu o pondere foarte ridicată în rândul populației vârstnice), potrivit G4Media.ro.

Alți 39.4% afirmă că nu intenționează să facă acest lucru, iar 5.4% nu știu sau nu răspund. Dintre cei care nu intenționează să se vaccineze, 49% spun că decizia lor în acest sens este una definitivă, în timp ce aceeași pondere, 49%, apreciază și-ar putea schimba opinia în viitor.

Întrebați care ar fi principalul lucru care ar putea contribui la creșterea încrederii în vaccinurile anticovid, 23.5% menționează un număr foarte mic de cazuri în care administrarea vaccinului a avut efecte adverse, 22.4% o rată mare de vaccinare în rândul personalului medical, 13.1% o rată mare de vaccinare în alte țări, 10.3% vaccinarea liderilor statelor lumii (președinți, prim-miniștri, miniștri). 22.5% declară că nimic nu le-ar crește încrederea în vaccinurile anti-COVID19, iar 8.1% nu știu sau nu răspund la această întrebare.

Sondajul a fost realizat de către INSCOP Research și Verifield, în parteneriat cu Centrul de Cercetare în Comunicare și Inovare Socială (CoRe) din cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca la comanda și în cadrul unui proiect independent de cercetare inițiat și coordonat de think-tankului STRATEGIC Thinking Group – Asociația Grupul de Gândire Strategică.
68.3% dintre români sunt de părere că epidemia de coronavirus este reală și periculoasă pentru sănătate, 17.2% că este reală, dar nepericuloasă pentru sănătate, iar 10.4% că este o minciună. 4% nu știu sau nu răspund.

Cei peste 45 de ani, cei cu educație mai ridicată, locuitorii din București și urbanul mare, din regiunile Vest, Nord-Vest și București Ilfov și cei cu un venit lunar peste 2000 lei cred într-o proporție mai mare decât celelalte categorii că epidemia de coronavirus este reală și periculoasă pentru sănătate.

Tind să creadă că epidemia de coronavirus este o minciună mai ales: tinerii, cei cu un nivel de educație mai scăzut, inactivi potențial activi, rezidenții din orașele mici sau mediul rural, cei fără venit sau cu un venit redus, sub 1000 lei.76.6% dintre respondenți consideră că vaccinarea este cea mai eficientă modalitate de a ne apăra față de unele boli, în timp ce 21.4% își exprimă dezacordul, iar 1.9% nu știu sau nu răspund.

Analiza socio-demografică: Acordul cu afirmația ”Vaccinarea este cea mai eficientă modalitate de a ne apăra față de unele boli” este mai ridicat în rândul următoarelor categorii: cei peste 45 de ani, cei cu educație mai ridicată, inactivi pasivi sau gulere albe, locuitorii din București și din urbanul mare.Au încredere în informațiile oficiale pe care le primesc despre vaccinuri 62.4% dintre cei chestionați, în timp ce 33.9% afirmă contrariul. Ponderea non-răspunsurilor este de 3.7%.

Analiza socio-demografică: Au încredere în informațiile oficiale mai ales persoanele peste 45 de ani, cei cu educație mai ridicată, locuitorii din București și din urbanul mare, inactivi pasivi sau gulere albe, cei cu un venit lunar mai ridicat.