Soluție aplicată în premieră pe autostrada care va asigura legătura Capitalei cu județele din Moldova

0
742

Șefii de la Drumuri par să fi învățat într-un final o lecție simplă: toți kilometri de șosea rapidă pe care constructorii îi termină trebuie să și poată fi dați în folosință imediat. Așa că, în premieră, toate segmentele din autostrada care va asigura legătura Capitalei cu județele din Moldova, vor fi prevăzute, fie cu noduri rutiere, fie cu bretele provizorii care să le lege de drumurile din zonă, scrie Digi 24.

Este eliminat astfel riscul de a avea șosele-muzeu. Contractele pentru construirea primelor loturi din A7 ar putea fi scoase la licitație în această iarnă, spune CNAIR. Un obiectiv ambițios, spun cei de la Asociația Moldova Vrea Autostradă, care consideră că abia spre vară s-ar putea lansa primele licitații.

A7, considerată coloana vertebrală a Moldovei, va avea aproximativ 320 de kilometri și va costa circa două miliarde de euro. Va porni de la Ploiești și va merge apoi spre Buzău, Focșani, Bacău, până la Pașcani.

Șefii de la Drumuri ar vrea ca până la finalul anului să poată scoate la licitație cel puțin unul dintre cele trei loturi ale secțiunii de 63 de kilometri dintre Ploiești și Buzău.

Primul lot va avea aproape 20 de kilometri. Va lega A7 la Autostrada București-Ploiești, va continua apoi spre Mizil intersectând Drumul Județean 100 C.

De aici va începe lotul 2, care va avea circa 30 de kilometri și se va opri în apropierea localității Stâlpu.

Ultimul lot din această secțiune este poate și cel mai important, deoarece va funcționa ca o centură a Buzăului. Va prelua traficul de pe DN2, unul dintre cele mai aglomerate drumuri ale țării, și îl va descărca pe drumul spre Brăila.

Gabriel Budescu, directorul Direcției Tehnice din CNAIR: “Cel mai avansat este Ploiești-Buzău. Studiile geo-tehnice au trecut de 80% 02.35. Nu ne facem neapărat un țel din asta. Vrem să avem un proiect matur. Acum pe 7 noiembrie prestatorul trebuie să ne predat studiul de fezabilitate”.

Urmează apoi, proiectul tehnic. Între timp au început demersurile pentru obținerea acordului de mediu.

Șefii de la Drumuri și-au propus ca pe A7 să nu avem loturi-muzeu. Prin urmare le cer constructorilor să realizeze drumuri provizorii care să lege bucățile de autostradă de rețeaua de drumuri naționale și județene din jur.

Gabriel Budescu, directorul Direcției Tehnice din CNAIR: “Am gândit tronsoanele până la un nod, înainte sau după. Cum un nod nu poate fi prins pe două tronsoane, am zis că pe tronsonul care nu are nod să prevedem drumuri de legătură, drumuri de descărcare provizorie. În momentul execuției, dacă există continuitate, nu se mai fac acele drumuri provizorii, dacă nu, le executăm. Am învățat și noi din greșelile care s-au făcut”.