Situație îngrijorătoare la Stolniceni-Prăjescu. O grupă de școlari a rămas fără sală de clasă

0
792

În vară, un consilier local din comuna Stolniceni-Prăjescu atrăgea atenția asupra condițiilor în care învățau 20 de copii ai Grădiniței din Brătești Vale. La acea data, alesul local Cladiu Letea a publicat fotografii cu sala de clasă care era, mai degrabă, o debara. Între timp, administrația unității de învățământ a găsit soluții pentru relocarea preșcolarilor, însă această mutare a lăsat o altă grupă fără un loc adecvat pentru desfășutarea orelor.

“În urmă cu 4 luni atrăgeam atenția asupra unei situații dificile in care se aflau copiii de la Grădinița din Brătești Vale. Atunci autoritățile locale, implicit directorul scolii, s-au sesizat și au gasit o varianta de a rezolva situația. Situația este pe cât de simplă pe atât de mult complicată ulterior. Efectiv profesorii și copiii ce își desfășurau activitatea in acea sală de clasă improprie activității didactice au fost mutați în sala de clasă unde se desfășurau orele de limba rusă astfel încât in urma acestei mutații, orele de limba rusă au rămas fără sală de clasă. Soluția în termen scurt este amenajarea unei noi săli de clasă pentru orele de limba rusă”, a spus Claudiu Letea, consilier local.