Președintele în exercițiu și candidatul pentru un nou mandat la Alegerile Prezidențiale, Klaus Iohannis, a afirmat că sistemul bugetar nu mai poate fi tratat ca un refugiu pentru incompetenți și clientelă politică și că va susține măsuri ca serviciile publice să funcționeze eficient pentru români.
“Există foarte mulți profesioniști în sistemul de stat și ei sunt cei care merită promovați, astfel încât să avem un corp public de elită, care să asigure buna funcționare a marilor servicii publice. O administrație modernă se construiește cu resurse umane competente, eficiente, receptive la soluții inovatoare și cu simțiul culturii organizaționale. Administrația publică locală reprezentă unul dintre domeniile vitale pentru dezvoltarea României, însă, în pofida acestui fapt, este marcată de numeroase disfuncționalități, care afectează bunul mers al comunităților locale. Descentralizarea este unul din proiectele nefinalizate, care a făcut obiectul a numeroase promisiuni electorale. Am susținut, în calitate de Președinte al României, necesitatea descentralizării, pentru că doar așa vor putea fi eliminate decalajele de dezvoltare dintre regiunile țării”, a declarat Klaus Iohannis.