Se lansează colectarea datelor pentru Recensământul General Agricol – runda 2020

0
744

În perioada 10 mai – 31 iulie 2021 se va derula procesul de colectare a datelor pentru Recensământul General Agricol – runda 2020. Scopul RGA-runda 2020 este de a oferi date statistice de calitate pentru fundamentarea politicilor guvernamentale în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale, precum şi pentru Politica Agricolă Comună a UE şi reformelor viitoare promovate la nivel european, potrivit bzi.ro.

O noutate privind RGA-runda 2020 este constituită de faptul că operatorii statistici (recenzorii) vor culege datele pe baza unor tablete electronice, reducând semnificativ perioada de procesare, analiză, validare şi diseminare a datelor statistice comparativ cu rundele recensămintelor anterioare.

Activităţile de pregătire şi organizare a RGA-runda 2020 au fost demarate încă din luna august 2020, sub coordonarea Comisiei Judeţene RGA Iaşi, prezidată de prefectul Marian Grigoraş, şi realizate de către Secretariatul Tehnic Judeţean din care fac parte specialişti ai Direcţiei Judeţene de Statistică Iaşi, de la Direcţia de Agricultură Judeţeană Iaşi şi alte instituţii de suport.

În procesul de pregătire a RGA-runda 2020, un rol important este îndeplinit de primăriile din toate unităţile administrativ-teritoriale (UAT), prin funcţionarii de specialitate care gestionează Registrele Agricole (în format electronic şi/ sau pe suport de hârtie) şi care au lucrat la întocmirea listelor cu exploataţiile agricole care fac obiectivul recenzării, la sectorizarea teritoriului, în colaborare cu Direcţia Judeţeană de Statistică Iaşi.

Recrutarea, selecţia şi angajarea recenzorilor, recenzorilor şefi şi a coordonatorului judeţean RGA au fost realizate pe parcursul lunii martie 2021. În luna aprilie, specialiştii Direcţiei Judeţene de Statistică Iaşi au instruit personalul de recensământ (106 recenzori şefi şi 661 de recenzori), pe baza tabletei electronice. Instruirile au fost desfăşurate cu respectarea măsurilor sanitare de protecţie anti-pandemie în 9 centre: Paşcani, Târgu Frumos, Hârlău, Scânteia, Răducăneni, Vlădeni, Probota, Voineşti și Iași. Direcţia de Agricultură Judeţeană Iaşi a angajat personalul de recensământ, pe bază de contract prestări servicii, şi a distribuit materialele necesare activităţii de teren (genţi inscripţionate RGA, ecusoane, pixuri ş.a.).

Pe teren, în județul Iași vor lucra 661 de recenzori care sunt coordonaţi de 106 recenzori-şefi. Aceştia, la rândul lor, vor fi îndrumaţi de un coordonator judeţean RGA. Din punct de vedere operativ, procesul de recenzare este supervizat de către Secretariatul Tehnic Judeţean.

În urma întocmirii listelor cu exploataţiile agricole care fac obiectul recensământului agricol a rezultat un număr de 116.929 de exploataţii agricole sau ferme care vor fi recenzate în judeţul Iaşi.

În ceea ce priveşte procesul de culegere a datelor de pe teren, perioadele şi momentele de referinţă ale RGA-runda 2020 sunt următoarele:

  • anul agricol 2020, cuprins între 1 octombrie 2019 şi 30 septembrie 2020, pentru variabilele privind terenurile şi persoanele care au lucrat în agricultură şi anul calendaristic 2020 pentru gestionarea dejecţiilor animaliere;
  • ziua de 31 decembrie 2020, pentru efectivele de animale şi adăposturile pentru animale;
  • ultimii trei ani (2018-2020), pentru măsurile de dezvoltare rurală.

Instituţiile co-organizatoare ale RGA-runda 2020 sunt Institutul Naţional de Statistică prin Direcţia Judeţeană de Statistică Iaşi, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin Direcţia de Agricultură Judeţeană Iaşi şi Ministerul Afacerilor Interne prin Instituţia Prefectului – Judeţul Iaşi, cu suportul tehnic oferit de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) prin Direcţia de Telecomunicaţii Speciale Iaşi.