Se caută soluţii pentru spaţiul verde din Centru cu 15 proprietari. „Acea zonă nu este parc“

0
1024

Unii proprietari de terenuri din zona Elena Doamna şi-au arătat nemulţumirea pentru faptul că deţin de mulţi ani terenuri, dar nu se pot folosi de acestea şi nici nu le pot îngrădi. „Pe noi, practic, (Primăria, n.r.) ar trebui să ne plătească până acum dreptul de folosinţă pe care ni l-a luat transformându-l în ceva public“, a menţionat un proprietar.

Dezbaterea organizată de Primărie privind soarta parcului Elena Doam­na a adus la aceeaşi masă toţi actorii implicaţi în această problemă: auto­rităţi, proprietari privaţi şi societatea civilă. Evenimentul s-a desfăşurat sâmbătă, iar concluzia întâlnirii a fost că trebuie realizat un concurs de so­luţii. Asociaţia Civica a propus Pri­măriei să-şi deschidă porţile inclusiv pentru arhitecţi internaţionali. Ulte­rior, în baza studiului, să poată fi întocmit un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) care să reglementeze urbanistic întreaga zonă delimitată de străzile Anastasie Panu, Elena Doamna şi Ghica Vodă, suprafaţa fiind de circa 21.000 mp.

Terenurile sunt atât în proprietate privată, cât şi în proprietate publică, puţin peste jumătate din suprafaţa totală fiind deţinută de 14 persoane fizice şi juridice, iar restul (circa 8.700 mp) de către Primărie. Problema este că, în general, tere­nurile au suprafeţe mici.

La începutul dezbaterii, primarul a ţinut să transmită şi un mesaj public. „Vremea în care proiectele imobiliare se făceau pe şpagă, dată unuia sau altuia din Primărie sau din alte instituţii pu­blice, a trecut în totalitate, a fost ştearsă şi nu se va mai întoarce niciodată“, a susţinut edilul.

Proprietarii vor o reconfigurare a parcelelor

Discuţiile de la Primărie s-au des­făşurat pe parcursul a peste două ore, timp în care toţi actorii implicaţi au luat cuvântul. Reprezentanţi ai proprietarilor au precizat că li se în­grădeşte dreptul de a-şi valorifica terenurile, în timp ce alţi participanţi la discuţii au susţinut necesitatea men­ţinerii spaţiilor verzi

„Primăria ar trebui să aibă întâi grijă ca su­prafeţele deţinute de actualii pro­prietari să devină suprafeţec onstruibile, să se poată face o reconfigurare a parcelelor astfel încât, conform noului PUG, ei să-şi poată va­lorifica terenurile“, a spus un re­prezentant al proprietarilor.

Primarul Mihai Chirica a precizat că trebuie implementat un „concept unitar“ pentru întreaga zonă, atât din punctul de vedere al viitoarelor construcţii, cât şi al necesităţi imenţinerii unor spaţii verzi.

„Propunerea pe care noi v-o adresăm este realizarea unui studiu de soluţii pentru acea zonă, iar la acest studiu să fie implicaţi specialişti de la nivel naţional şi internaţional. După ce avem rezultatele acestui studiu, să putem rea­liza şi un PUZ. Înfelul acesta, credem că răspunsurile pe care ni le dorim cu toţii le putem găsi mult mai uşor şi nu mai decide primarul sau un singur specialist ce este mai bine pentru acea zonă“, a spus Alexa­ndrina Dinga, reprezentanta Asocia­ţiei Civica.

La rândul lor, proprietarii au precizat că nu au avut posibilitatea să-şi îngrădească terenurile şi, astfel, nu au putut dispune de proprietăţile lor.

„Aceazonă nu este parc, se creează multe confuzii. Pe noi, practic, (Primăria, n.r.) ar trebui să ne plătească până acum dreptul de folosinţă pe care ni l-a luat transformându-l în ceva public“, a menţio­nat un proprietar de terenuri din zonă.

O petiţie online iniţiată de Civica a atras circa 4.000 de semnături ale ie­şenilor care vor menţinerea spaţiului verde în zonă.

Schimb de replici între primar şi un cetăţean

La rândullui, edilul şef al Iaşului a menţionat că trebuiei dentificate 2-3 soluţii de amenajare a zonei care să fie discutate, iar cea mai bună să fie aplicată.

„Tema de PUZ trebuie să satisfacă toate drepturile şi obliga­ţiile. Nu sunteţi cu proprietăţi la fel de mari, sunt de la 250 mp până la 2.372 mp, lucrurile vor trebui echilibrate şi din acest punct de vedere“, a comentat Mihai Chirica.

Dezbaterea nu a fost lipsităşi de momente tensionate. Un locatar de la un bloc din apropiere a reproşat municipalităţii că distruge spaţiile verzi şi nu face nimic pentru amenajarea terenurilor pe care le are în zonă. După un schimb de replici cu primarul, cetăţeanul a părăsit sala, încondiţiile în care edilul a ţinut să precizeze căP rimăria nu poate amenaja zona ca parc atât timp cât proprietăţile private şi publice sunt intercalate, iar costurile de răs­cumpărare ale terenurilor ar fi prea mari.

„În 2006 am cumpărat prima bucată de teren. De atunci, în fie­care an plătim impozit. (…) De foarte multe ori am încercat să-l împrejmuim, nu am reuşit. (…) Vreau registrul spaţiilor verzi, vreau ca Primăria să-şi asume că acel spaţiu nu este spaţiu verde. Vorbim de un drept de proprietate pe care noi îl avem pe hârtie, oficial suntem proprietari, dar nu putem dispune de terenul respectiv“, a spus un reprezentant al unuia dintre cei mai mari proprietari din zonă, circa 3.000 mp.

La finalul întâlnirii, primarul a menţionat că trebuie identificată soluţia care să poată împărtăşi toate punctele de vedere.

„Am putea face un proiect care să reprezinte o reţetă de aplicat şi pentru alte zone unde s-ar putea deschide astfel de subiecte. Vom demara un studiu de soluţii pentru suprafaţa propusă, dacă vor fi arhitecţi români sau străini, asta o să vedem în funcţie de cine va dori să participe la acest concurs“, a mai spus primarul Mihai Chi­rica.