Se caută finanţare pentru mai multe proiecte demarate de Consiliul Judeţean Iaşi

0
1095

Consiliul Județean Iași caută soluții alternative de finanțare pentru proiectele pentru care a alocat fonduri proprii sau care urmează a fi depuse pentru obținerea de fonduri nerambursabile. Astfel, în cursul acestei luni, Direcția de Proiecte și Dezvoltare Durabilă a C.J. a solicitat Centrului Național de Investiții, includerea în Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social  a ”Iași Industrial Park”.  Proiectul prevede construirea unui parc industrial în comuna Lețcani, pe o suprafață de aproximativ 19 ha, C.J. trebuind să se preocupe de realizarea și asigurarea utilităților, construirea unui centru administrativ cu o suprafață de  621 mp, alimentarea cu gaz, energie electrică, rețea de termoficare, rețele de aducțiune cu apă, rețele de canalizare pluvială, amenajarea  unei parcări pentru camioane, infrastructură de acces.

Prin realizarea rețelei de drumuri precum și a rețelei edilitare, în parc vor fi create condiții și facilități pentru clădiri administrative, spații de cazare (hoteluri) spații de alimentație publică (restaurante, baruri), săli de conferințe, protocol și training, parcări subterane, supraterane și etajate, construcția de hale pentru depozitare.

Circulația în cadrul parcului industrial va fi realizată prin intermediul unei rețele de drumuri,  propuse ca parte integrantă a proiectului a cărui valoare este de 21,1 milioane lei, banii fiind asigurați acum de către Consiliul Județean Iași.

În cursul anului 2017, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Pubice, a semnat Ordinul prin care se dispune acordarea titlului de parc industrial societății ”Iași Industrial Park SRL”, din subordinea Consiliului Județean Iași, ceea ce conferă operatorilor economici care vor alege să funcționeze aici dreptul la facilitățile prevăzute de art. 20 din Legea 186/2013, privind constituirea și funcționarea parcurilor industriale precum și cele prevăzute de Legea 227/2015 privind Codul Fiscal cu modificările și completările ulterioare.

”Așezarea parcului la Drumul European, cu facilități de acces este un mare atu al acestui obiectiv. Trebuie să aducem la Iași cât mai multe firme ce vor da plus valoare  econimiei județului. C.J. a pevăzut în buget sumele necesare realizării acestui obiectiv. Există acum posibilitatea, ca și în cazul altor proiecte, să atragem surse de finanțare nerambursabile, și să economisim banii județului. Trebuie să ne preocupe veniturile pentru județ, astfel încât, să putem acoperi cât mai multe dintre nevoile locuitorilor.  Dezvoltarea mediului de afaceri și atragerea  de investitori străini în zonă, precum și amplificarea relațiilor economice dintre companiile locale și cele străine va conduce la  creșterea calității vieții ieșenilor” a afirmat Maricel Popa Președintele Consiliului Județean Iași

Un alt proiect depus la CNI în vederea obținerii unei surse alternative de finanțare este ”Centrul Regional de Transfer Tehnologic în Agricultură și Zootehnie” care are ca obiective stimularea inițiativelor de inovare și dezvoltare tehnologică în sectoarele agricol și zootehnic, creșterea numărului de întreprinderi care utilizează tehnologii noi de producție, stimularea cooperării între mediul de afaceri și cel academic, prin facilitarea dezvoltării de proiecte comune, creșterea numărului și a competențelor furnizorilor locali în domeniul agricol și zootehnic, dar și facilitarea accesului la resurse: tehnologie, informaţii, clienţi, canale de distribuţie și programe de formare a celor care desfășoară activități în domeniu.

Va fi construită o platformă cu o suprafață de 5 hectare, unde vor fi organizate expoziții în aer liber și evenimente pentru fermieri, și una de 4 hectare destinată expozițiilor de animale.Tot aici vor exista spații pentru descărcarea, trierea, igienizarea animalelor și pentru carantină.

Viitorul centru va avea și o linie de sortare, procesare și ambalare a legumelor și fructelor, dar și un poligon pentru testarea utilajelor și echipamentelor agricole.

În plus, pentru elevii de la liceele de specialitate din județ vor fi organizate cursuri de mecanică.

Centrul Regional de Transfer Tehnologic în Agricultură și Zootehnie va dispune și de o parcare cu o suprafață de 2 hectare.

Valoarea estimată a proiectului este de 3 milioane de euro,  acesta urmând a fi depus în vederea obținerii finanțării și în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 1- Promovarea transferului tehnologic.