Din păcate, tragedia nu va fi resimțită de membrii executivului PSD-ALDE, ci de cetățenii țării, care riscă tot mai mult să moară cu zile în spitalele din România!”, a precizat Dumitru Oprea.
“Dacă domnul Liviu Dragnea mai are o fărâmă de umanitate, o brumă de conștiință și un strop de respect și empatie pentru țara asta, să nu trântească și proiectele pentru construcția spitalelor regionale! Să pună mâna pe telefon și să le spună incompetenților din Guvern să nu arunce la coș 150 milioane euro de la UE pentru aceste proiecte! Putem lua cei 150 milioane de la UE și renegocia diferența cu Comisia Europeană dacă a crescut suma necesară pentru finalizarea acestor proiecte. Sunt oameni raționali și vor înțelege dacă are cine să le explice. Să le spună Dragnea celor din Guvernul României să ia din banii aruncați pe Bunuri și Servicii, adică pușculița camarilei de partid sau să stopeze mituirea angajaților publici cu vouchere de vacanță și să ii aloce pentru aceste spitale. Să oprească șarada pensiilor speciale, începând cu parlamentarii! Numai pensiile speciale costă statul român 200 milioane euro în fiecare an. Dacă ar stopa acest dezmăț, în 4 ani România ar putea finaliza aceste spitale atât de necesare sănătații românilor”, a spus Bodea.