România, solidară cu Croația: Guvernul trimite ajutoare de peste 130.000 de euro în Croația, țară afectată de cutremure

0
591

Guvernul României îşi exprimă solidaritatea cu cetăţenii din Croaţia, în urma cutremurului cu magnitudine de 6,2 pe scara Richter şi trimite ajutoare umanitare în valoare de 640.600 de lei (aproximativ 130.000 de euro), constând în containere de locuit, corturi, saltele, saci de dormit, a anunţat, miercuri, premierul Florin Cîţu.

“Autorităţile de la Zagreb au activat Mecanismul European de Protecţie Civilă, 29 decembrie 2020, ca urmare a cutremurului cu magnitudine de 6,2 pe scara Richter, care a afectat regiunea oraşului Petrina şi a fost deja resimţit şi în zone de lângă. În acest dezastru şi-au pierdut viaţa cel puţin şapte persoane şi peste 500 de persoane sunt fără adăpost, în mijlocul iernii. În acest context, Guvernul României îşi exprimă solidaritatea cu cetăţenii din Croaţia şi trimite, prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, ajutoare umanitare în valoare de aproximativ 640.600 de lei, constând în containere de locuit – 14, corturi – 50, paturi – 100, saltele – 100, saci de dormit – 200 bucăţi”, a precizat Cîţu, după şedinţa de Guvern, informează Agerpres.

CaleaEuropeană.ro informează că premierul a menţionat că nu a mai fost necesară intervenţia echipei naţionale de căutare-salvare pregătită să intervină.

Cu o zi în urmă, președintele Klaus Iohannis a transmis disponibilitatea țării noastre de a ajuta Croația după cutremurele care au lovit țara din Balcanii din Vest.

Mai multe persoane au fost rănite în puternicul cutremur produs marţi la prânz în centrul Croaţiei, care a provocat ample distrugeri în oraşul istoric Petrinja, epicentrul seismului ce a avut o magnitudine de 6,4 grade pe scara Richter, conform institutului de geofizică al SUA, sau 6,2 grade pe scara Richter, conform serviciilor de seismologie croate.