România a obținut titlul Guinness World Records pentru un eveniment realizat la Iaşi

0
1141

Universitatea “„Alexandru Ioan Cuza” din Iași a fost una dintre cele 59 de locații în care 13.230 de români din toate colțurile țării au participat, cu ocazia Zilei Internaționale a Economisirii, la cea mai mare lecție de educație financiară din lume.

Recordul a fost omologat de reprezentanții GUINNESS WORLD RECORDS, care au fost prezenți în România pentru a participa la tentativa oficială și a certifica numărul de participanți. Pentru ca recordul să fie validat era necesară participarea simultană a cel puțin 5.624 de persoane, acesta fiind numărul de participanți înregistrat în 2013 de o inițiativă similară înregistrată în Statele Unite.

“Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași participă cu bucurie și entuziasm, prin studenții săi, alături de unul dintre cei mai importanți parteneri – Banca Comercială Română, la cea mai mare lecție de educație financiară din lume, prin care România își propune să intre în Cartea Recordurilor – Guinness World Record”, a declarat prof. univ. dr. Mihaela Onofrei, ordonator de credite al Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

În fiecare an, Grupul Erste realizează studii despre cunoștințele financiare și nivelul de economisire în țările din Europa Centrală și de Est. Rezultatele de anul acesta arată că un sfert dintre români nu economisesc deloc și doar 17% dintre români au economisirea printre priorități, restul pun deoparte doar ce le rămâne la final de lună sau de an. Mai mult de o treime dintre români cred că nu sunt pricepuți să-și gestioneze banii, că nu au talent la acest lucru. Numărul românilor care se simt bine informați în ceea ce privește educația financiară crește de la an la an, chiar dacă în procente mici. O treime dintre români se consideră bine informați financiar, iar la capătul opus, 4 din 10 români cred că nu sunt deloc bine informați pe această temă.