Regulile din pieţele ieșene: maximum 100 de persoane și actele la control

0
713

Începând de sâmbătă, noi reguli trebuie respectate la intrarea în pieţele din Iaşi. Poliţiştii locali verifică documentele cetăţenilor, comercianţii aduc din două în două ore marfă proaspătă, iar în interior pot să fie maximum 100 de persoane în acelaşi timp. EcoPiaţa SA a luat și măsuri suplimentare privind accesul în pieţele agroalimentare, respectiv:

  • marcarea traseelor de acces şi ieşire din pieţe prin marcaje direcţionale de trecere prin dreptul tarabelor şi de separaţie, astfel încât să fie asigurată distanţa minimă recomandată de 2 metri între cumpărători;
  • accesul comercianţilor în pieţele agroalimentare se va face gradual, din două în două ore, pentru ca toţi cumpărătorii să beneficieze pe parcursul zilei de marfă proaspătă;
    programul de funcţionare a pieţelor agroalimentare va fi prelungit până la ora 19;
  • în intervalul orar 11.00 – 13.00 se va asigura accesul în pieţele agroalimentare, cu prioritate, al persoanelor cu vârsta peste 65 de ani (în mod excepţional şi doar dacă se respectă regula de maximum 100 de cumpărători în piaţă în acelaşi timp, se va permite accesul în pieţele agroalimentare şi altor categorii de persoane).