Recordul de goluri marcate de Messi, contestat: „Lipsa de valoare a adversarilor nu e corectă din punct de vedere statistic”

0
1241

Messi a bătut recent recordul lui Pele, întrecându-l la numărul de goluri marcate pentru o singură echipă de club. Asociația Cercetătorilor și Istoricilor FC Santos (Assophis) contestă, însă, acest record – scrie Digi24.ro.

Oficial, recordul brazilianului Pele era de 643 reușite în tricoul brazilienilor de la Santos, pentru care a jucat între 1946 și 1974.

Messi a marcat golul cu numărul 644 pe 23 decembrie.

Asociația Cercetătorilor și Istoricilor FC Santos (Assophis) a contestat acest record printr-un material publicat pe site-ul oficial al clubului brazilian.

Conform acestora, faptul că Messi ar fi bătut recordul lui Pele la numărul de goluri marcate pentru o singură echipă este o informație incorectă și nefondată.

Assophis insistă asupra faptului că legendarul atacant brazilian Pele a marcat 1.091 goluri de-a lungul carierei sale la clubul brazilian, solicitând presei din întreaga lume să furnizeze informația corectă.

O mare parte din ele au fost reușite în meciuri amicale.

„Cele 448 de goluri care nu sunt luate în considerare au fost marcate în meciuri și turnee oficiale împotriva celor mai puternice echipe”, precizează santosfc.com.br.

„America (Mexic) și Colo Colo (Chile) au primit fiecare nouă goluri de la Pele. Inter, una din principalele echipe europene din anii 60, au primit alte opt goluri de la Rege”. informează cei de la Assophis.

„Lipsa de valoare a adversarilor nu este corectă din punct de vedere al colectării datelor statistice”

Lista celor împotriva cărora a înscris atacantul brazilian este imensă: River Plate, Boca Juniors, Racing, Universidad de Chile, Real Madrid, Juventus, Lazio, Napoli, Benfica și Anderlecht. Chiar și Barcelona, unde Messi joacă acum, a căzut de asemenea victima lui Pele, cu patru goluri marcate în patru jocuri.

Unii analiști susțin însă că multe dintre cele 448 de goluri marcate în meciurile amicale au fost împotriva unor adversari regionali mai slabi.

În ciuda acestui fapt, meciurile s-au jucat în forma oficială, cu regulile oficiale ale jocului și cu înregistrarea datelor în mod oficial, se arată în comunicatul clubului.

Assophis consideră că luarea în considerare a caracteristicilor subiective, precum lipsa de valoare a adversarilor nu este corectă din punct de vedere al colectării datelor statistice.

„Numerele vorbesc de la sine. Un gol împotriva lui Eibar este egal cu un gol împotriva Valencia. Un gol împotriva Transvaalului (din Surinam) are aceeași valoare ca și golul marcat de Real Madrid pe stadionul Santiago Bernabeu”, consideră reprezentanții lui Santos.

Este demn de remarcat faptul că, în ciuda luării de poziție a fostului său club, Pele însuși l-a felicitat pe Lionel Messi pentru realizarea sa remarcabilă, postând un mesaj pe rețelele de socializare: „Povești ca ale noastre, despre dragostea în timp pentru același club, din păcate, se vor întâlni din ce în ce mai puține în fotbal”.