Război intern în USR Iaşi înainte de alegerile parlamentare – Biroul Național n-a ezitat să valideze traseiștii

0
1104

Filiala USR Iaşi se află în impas, scrie Evenimentul. Mai mulţi membri au criticat modul în care au fost întocmite listele pentru alegerile parlamentare, unii dintre protestatari precizândcă cei care sunt acum pe liste au fost aduşi prin metoda „autobuzul”.

Dan Lungu, senator USR, a declarat că „un discurs triumfalist nu ajută la nimic”.

Membrii USR critică și modalitatea prin care unele persoane au ajuns pe listele pentru Camera Deputaţilor şi Senatul României, aceştia precizând că s-au urmărit doar locurile eligibile. „Ultima aventură în acest sens a fost contestarea candidaturilor lui Marius Bodea, Răzvan Timofciuc şi Etiene Ignat, nişte traseişti. La Comisia de Integritate a Alianţei am obţinut o decizie prin care se constata traseismul, se sancţiona acest traseism şi se validau candidaturile, iar Biroul Naţional al USR a trecut fără nici o emoţie peste această decizie”, a declarat Mihai Lupu, membru fondator USR.

„După ce am fondat filiala USR, am fost şi candidat la Camera Deputaţilor pe poziţia a doua în 2016, am făcut un pas în spate, considerând că deja direcţia a fost deschisă, calea a fost deschisă. Avem doi parlamentari de Iaşi care promiteau mult, la vremea aceea şi îşi vor vedea de programul politic cu care au venit în Parlament. În momentul acela am constatat că lucrurile  nu stau chiar aşa, am realizat că partidul s-a transformat într-o trambulină pentru o parte dintre persoane, că funcţiile din partea partidelor sunt folosite pentru a ocupa locuri pe liste şi a se propulsa în faţă”, a precizat Mihai Lupu.

Membrii USR Iaşi au discutat şi despre alegerile locale, aceştia identificând o scădere dramatică de voturi comparativ cu rezultatele obţinute de Dan Barna, în primul tur de la prezidenţiale.