Rareș Bogdan vine la Iași, alături de echipa liberală!

0
1822

Președintele PNL Iași a anunțat în cursul zilei de ieri vizita la Iași a lui Rareș Bogdan, candidatul ce deschide lista Partidului Național Liberal la alegerile europarlamentare din 26 mai. În data de 24 aprilie, Rareș Bogdan, alături de Ludovic Orban, Președintele PNL și alți colegi liberali de la nivel central vor poposi și la Iași, asta după ce au participat în cadrul unor serie de evenimente și întâlniri organizate de filialele județene ale PNL din întreaga țară.

Conform unei decizii a Biroului Politic Național PNL prin care toți candidații considerați eligibili au fost repartizați pe județe, Rareș Bogdan va reprezenta Iașul la alegerile din 26 mai. Mai mult decât atât, acesta a anunțat că unul dintre cabinetele sale va fi la Iași, o regiune ce are nevoie urgentă de dezvoltare!

Deocamdată, nu a fost anunțat un program oficial pentru ziua de 24 aprilie, însă deputatul Costel Alexe, Președintele PNL Iași a precizat că atât Rareș Bogdan, cât și Ludovic Orban vor fi alături de oameni, în mijlocul comunității ieșene!