Raport: Cetățenii europeni s-au simțit mai singuri în primele luni de pandemie -tinerii, cei mai afectați de singurătate

0
635

Unul din patru cetățeni ai UE a declarat că s-a simțit singur în primele luni ale pandemiei de coronavirus, potrivit unui raport al Centrului Comun de Cercetare al Comisiei (JRC), prezentat astăzi, 26 iulie, potrivit informării Comisiei citate de CaleaEuropeană.ro.

Raportul conține cele mai recente dovezi științifice privind singurătatea și izolarea socială în UE și analizează sondajul realizat de Fundația Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă, care arată că sentimentul de singurătate s-a dublat la toate grupele de vârstă în primele luni ale pandemiei.

S-a înregistrat o creștere de patru ori a singurătății în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, comparativ cu 2016. Acoperirea mediatică în întreaga UE cu privire la fenomenul singurătății s-a dublat, de asemenea, în timpul pandemiei, gradul de conștientizare a problemei variind foarte mult între statele membre.

Raportul JRC analizează inițiativele de combatere a singurătății în 10 state membre ale UE.

„Pandemia de coronavirus a adus în prim-plan probleme precum singurătatea și izolarea socială. Aceste sentimente existau deja, dar erau mai puțin conștientizate de public. Cu acest nou raport, putem începe să înțelegem și să abordăm mai bine aceste probleme. Împreună cu alte inițiative, cum ar fi Cartea verde privind îmbătrânirea, avem ocazia de a reflecta asupra modului în care putem construi împreună o societate mai rezistentă și mai coerentă și o UE mai apropiată de cetățenii săi”, a declarat vicepreședinta pentru democrație și demografie, Dubravka Šuica.

Poți citi mai multe AICI.