Rabla Plus 2020 – un succes; Ministrul Mediului anunță că deja sunt rezervate 1.225 de mașini electrice

0
696

Piața mașinilor noi şi rulate s-a prăbuşit în luna mai. Studiile arată o scădere de 45% în cazul mașinilor noi și de 30% pentru cele second-hand. În schimb, se constată o creștere semnificativă pe piața autoturismelor electrice, de până la 30%.

Ministrul Mediului, Apelor șă Pădurilor, Costel Alexe, a anunțat faptul că aproape 50% din eco-tichetele Rabla Plus au fost rezervate deja de români. Acesta mai precizează că anul 2020 este anul maşinilor electrice în România, după ce 90% dintre cei care au accesat programul Rabla Plus au ales o maşină full electric.

”Industria auto a avut de suferit la nivel mondial în această pandemie. Eu sunt încrezător că până la finalul anului, cele 60.000 de vouchere pentru Rabla Clasic pe care le oferă sprijin guvernul vor fi achiziționate. Săptămâna viitoare ne vom întâlni și cu cei de la Administrația Fondului pentru Mediu și cu cei din industria auto să vedem cum putem să sprijinim, ca toți românii să beneficieze de acest program. (…) În ceea ce privește mașinile electrice, avem deja rezervate 1.225 pentru 2020, dintr-un total de 3.000 cât ne-am propus în acest an. Trebuie menționat că la programul Rabla Plus avem o suplimentare de buget în acest an de la 90 de milioane lei la 140. Este cea mai creștere bugetară pe care a avut-o acest program”, a spus Costel Alexe, ministrul Mediului, conform TVR.

Bugetul (cel mai mare din istoria programului Rabla Plus) permite punerea pe şoselele României până la 3.000 de maşini electrice şi hibride, cât s-a pus, în total, în toate cele patru ediţii ale programului Rabla Plus din anii anteriori.

În ceea ce priveşte programul Rabla Clasic, Ministerul Mediului precizează că, până în acest moment, numărul rezervărilor a atins cifra de 21.000 de maşini, faţă de peste 30.000 de maşini rezervate în perioada similară a anului trecut.